Decizia ÎCCJ nr. 35/2018 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării
47. Prin încheierea pronunțată la 11 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente:
– Dosarul nr. 1.077/86/2017* al Curții de Apel Suceava este în curs de judecată, fiind în faza apelului; ...
– instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în ultimă instanță; ...
– cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze cauza; ...
– soluționarea pe fond a apelului depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
În cauză se pune în discuție modul de calcul al ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 pentru polițiștii pensionați în anul 2016, respectiv dacă acestea se stabilesc în raport cu salariul funcției de bază avut în luna schimbării poziției de activitate sau în raport cu nivelul bazei de calcul al acestuia utilizat pentru luna decembrie 2009.
Distincția prezintă importanță, având în vedere că în acest interval de timp (decembrie 2009-2016) au intervenit modificări ale celor două sume, situație de natură a influența cuantumul ajutorului acordat conform art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010.
Art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevede acordarea unui ajutor egal cu două salarii ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare și în favoarea polițiștilor ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege.
Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 reglementează „vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă“ ca fiind de 60 de ani, iar atingerea ei se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.
Art. 21 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 223/2015 instituie posibilitatea reducerii vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 16 alin. (2) pentru activitatea realizată în condiții de muncă deosebite/în condiții de muncă speciale și în alte condiții.
În cauză, se pune în discuție înțelesul noțiunii de „limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege“, reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă aceasta reprezintă „vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă“ prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 (aceasta fiind de 60 de ani și se atinge prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa ce face parte integrantă din lege) sau reprezintă vârsta de pensionare stabilită în raport cu situația concretă a fiecărui reclamant, care poate fi redusă conform art. 21 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 223/2015.
În raport cu înțelesul acestei noțiuni urmează a se calcula de către instanța de apel numărul de solde cuvenit în baza art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. ...
– problema de drept este nouă;
Deși dispozițiile legale cu privire la care se solicită pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile nu sunt noi, problemele de drept a căror dezlegare se solicită îndeplinesc cerința noutății, având în vedere că dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 au fost suspendate de legiuitor în perioada 2011-1 iulie 2017, prin acte normative succesive.
Față de intrarea în vigoare, la data de 1 iulie 2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010, văzând și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XXIII/2005, prin Decizia nr. xxx din 9 noiembrie 2017, instanța de apel a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii, reținând cauza spre rejudecare pe fond.
În concluzie, după data de 1 iulie 2017 dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 sunt actuale, urmând a fi aplicate de instanța de apel, contextul legislativ fiind diferit de cel în vigoare la data pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 16/2015 și a Deciziei nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017 (Decizia nr. 11/2017).
Sesizarea din Dosarul nr. 2.632/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este, de asemenea, distinctă de problema de drept pendinte, în care nu se mai pune în discuție problema suspendării dispozițiilor legale enunțate, ci cea a modalității de calcul al ajutoarelor pecuniare. ...
– nu a fost identificată jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care să se dezlege problema de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii;
Sesizarea din Dosarul nr. 2.833/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii este diferită de sesizarea din cauza de față, întrucât vizează prematuritatea/admisibilitatea acțiunilor având ca obiect acordarea acestor ajutoare, formulate în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații. ... ... ...
Sursa oficială ↗