Decizia ÎCCJ nr. 35/2018 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
63. Jurisprudența Curții de Apel Suceava - instanța de trimitere nu a identificat alte dosare în care să se fi analizat această problemă de drept.
+
Jurisprudența celorlalte instanțe din țară
64. Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere unanim al magistraților Secției I civile, care, cu privire la prima chestiune de drept, au achiesat la punctul de vedere al instanței de trimitere. Cu privire la noțiunea de „limită de pensionare prevăzută de lege“ au apreciat că aceasta reprezintă, în principiu, vârsta de 60 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, însă nu trebuie omise dispozițiile tezei a doua, care fac trimitere la anexa la lege care eșalonează atingerea acestei vârste și, în consecință, trebuie observată situația concretă a fiecărui reclamant, cu luarea în considerare, dacă este cazul, și a perioadelor în care a lucrat în grupele de muncă ce atrag reducerea vârstei de pensionare. ...
65. Curtea de Apel București a comunicat următoarele puncte de vedere:
Judecătorii Secției civile a Tribunalului Giurgiu au un punct de vedere unitar, în sensul că art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu este aplicabil pentru stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, această operațiune urmând a se realiza în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avute/avut în luna formulării cererii de pensionare.
Tribunalul Ialomița a opinat că dispozițiile legale în discuție sunt clare și nu necesită interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică la stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, algoritmul de calcul al celor două ajutoare fiind diferit și clar precizat de legiuitor.
Cu privire la noțiunea „limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege“, reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, se are în vedere definiția generală a vârstei standard de pensionare din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, iar cu privire la „vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă“ prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 s-a opinat că dispozițiile legale sunt fără echivoc, explicitând clar noțiunea.
Tribunalul Ilfov a apreciat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică și la stabilirea cuantumului ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar referitor la noțiunea „limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege“, se consideră că nu reprezintă „vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă“ prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015.
Nu s-au identificat hotărâri judecătorești relevante. ...
66. Curtea de Apel Galați a comunicat că, la Secția contencios administrativ și fiscal a Curții, cauzele având ca obiect plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 sunt soluționate în sensul respingerii ca nefondate sau prematur formulate.
Punctul de vedere al judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a Curții și al judecătorilor Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este în sensul că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică pentru ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. La stabilirea acestor ajutoare se are în vedere salariul funcției de bază avute în luna schimbării poziției de activitate. Față de specificul raporturilor de serviciu ale personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, ajutoarele la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie se acordă în cazul tuturor tipurilor de pensii, în funcție de vechimea efectivă în sistem și de timpul rămas până la limita de vârstă de pensionare, care este stabilită, în concret, pentru fiecare persoană, iar nu vârsta standard prevăzută de Legea nr. 223/2015.
În același sens s-au atașat sentințe de la Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal nr. 1.005 din 27 decembrie 2016, definitivă prin respingerea recursului (Decizia nr. 1.090 din 25 mai 2017 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal); nr. 476 din 31 mai 2017, casată prin Decizia nr. 1.046 din 8 mai 2018 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal prin care, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca fiind prematur formulată; nr. 764 din 17 octombrie 2016, definitivă prin Decizia nr. 221 din 16 februarie 2017 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal; nr. 807 din 19 octombrie 2017, casată prin Decizia nr. 963 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal prin care, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca fiind prematur formulată.
Curtea de Apel Ploiești a comunicat că nu a identificat cauze cu privire la problema de drept semnalată.
Opinia exprimată de judecătorii secțiilor civile ale tribunalelor Prahova și Dâmbovița este în sensul că art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu se aplică pentru ajutoarele prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, acestea urmând a fi calculate în funcție de solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avute/avut în luna schimbării poziției de activitate.
Noțiunea de „limită de vârstă de pensionare prevăzută de lege“, reglementată de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la „vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă“ prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, act normativ cu caracter special, care se atinge prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa la lege. ...
67. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice. ...
68. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ... ...
Sursa oficială ↗