Decizia CCR nr. 110/2025Punctul 7

7. În continuare, susține că din economia dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală se deduce că soluția de renunțare la urmărirea penală poate fi dispusă de procurorul de caz atunci când se apreciază, în raport cu criteriile expres și limitativ prevăzute de art. 318 alin. (2) lit. a) -f) și alin. (3) din același act normativ, că nu există un interes public în urmărirea faptei. O astfel de soluție este supusă verificării, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, cât și instanței competente - judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, a apreciat - în baza acelorași criterii - că există un interes public în urmărirea faptei. Odată tranșată această chestiune, o nouă soluție de renunțare nu ar mai putea fi dispusă, întrucât urmează să se procedeze conform art. 318 alin. (15) lit. a) sau b) din Codul de procedură penală - fie se dispune clasarea, fie se trimite cauza procurorului, pentru a începe sau a completa urmărirea penală. Dacă ar exista posibilitatea ca, după respingerea cererii de confirmare, să fie dispusă o nouă soluție de renunțare, conform art. 318 din Codul procedură penală, dosarul nu ar putea fi definitiv soluționat într-un termen rezonabil și atunci ar fi încălcat dreptul părților la un proces echitabil, consfințit de Constituție. Primind dosarul după finalizarea acestuia de către procurorul de caz, instanța va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 din Codul penal. ...