Decizia ÎCCJ nr. 30/2018 (HP)Punctul V

V. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii 14. Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: • de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 depinde soluționarea pe fond a cauzei întrucât, prin considerentele Sentinței civile nr. 382/MAS din 13 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, hotărâre ce face obiectul analizei în calea de atac a apelului în care s-a procedat la prezenta sesizare a instanței supreme, se reține că dispozițiile art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, care restrâng condițiile de acordare a indemnizației de delegare, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 stabilește că prevederile alin. (1) se completează, după caz, cu reglementările aplicabile personalului din instituțiile publice, astfel încât dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006, normă cu rang inferior, nu pot restrânge condițiile de acordare a drepturilor recunoscute prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, reglementare cu rang superior. Ca urmare, Tribunalul Brașov a supus analizei raportul dintre norma superioară și cea inferioară, iar nu raportul dintre norma generală și cea specială. Prin apelul pârâtului D s-a invocat neaplicarea față de intimatul-reclamant a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, iar prin apelul pârâtului B s-a invocat incidența în situația concretă a intimatului-reclamant, căruia i-au fost decontate cheltuielile zilnice cu transportul între localitatea de domiciliu și cea în care se află locul de muncă unde a fost delegat, a dispozițiilor art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006. Motivele de apel invocate în cauză vizează interpretarea dispozițiilor legale indicate în întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție. Problema de drept este nouă și nu a mai fost analizată până la acest moment, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în sensul dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituțiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, comportă interpretări diferite, fiind necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, maniera în care instanțele au supus analizei incidența dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 nu a fost circumscrisă ipotezei care face obiectul chestiunii de drept invocate prin prezenta sesizare, iar din practica judiciară identificată nu rezultă, cu evidență, interpretarea corectă care trebuie dată dispozițiilor art. 13 alin. (1) din actul normativ anterior menționat, astfel încât este necesară intervenția instanței supreme prin mecanismul prevăzut de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a statua dacă art. 18 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 face parte din categoria reglementărilor aplicabile personalului din instituțiile publice care vin în completarea art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. În această situație, pentru dezlegarea apelurilor este necesară pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. • problema de drept enunțată este nouă, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din consultarea jurisprudenței aflate pe site-ul instanței supreme la data pronunțării; • problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării. ... ...