Decizia CCR nr. 68/2025Punctul 21
Punctul 21
21. Față de această împrejurare, Curtea reține că, din perspectiva antereferită, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii în situații concrete de către instituțiile îndrituite cu aplicarea normelor fiscale în discuție, în coroborare cu alte acte normative care reglementează aspecte ce țin de comunitatea de bunuri a soților, precum și de către instanțele judecătorești. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, cu referire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speță fiind vorba despre interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu referire la facilitățile fiscale privind cota taxei pe valoarea adăugată redusă pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale și la beneficiarii acestei facilități. ...
Sursa oficială ↗