DECIZIE 1209/2018Paragraful 79

Ori, definiția de la art. 2 lit. n) din Norme adaugă în mod flagrant la lege, introducând, pe lângă modalitatea concesionării, alte două modalități prin care operatorii serviciilor publice de gestionare a câinilor fără stăpân pot intra în posesia banilor publici și a dreptului de a efectua activități de gestionare a câinilor fără stăpân: „delegarea“ și „încredințarea“. Această intenție se degajă în mod indubitabil în urma interpretării literare, gramaticale și logice a formulării de la art. 2 lit. n) , formulare care juxtapune într-o enumerare termenii „delegare“, „înregistrare“, „concesionare“ indicând faptul că prin „delegare“ și „încredințare“ se înțeleg două modalități de atribuire a serviciilor specializate distincte față de modalitatea „concesionării“ (termenii care intră în componența unei enumerări sunt distincți ca sens, între ei neputând exista raporturile de conținere/implicare care există între o noțiune gen și o noțiune specie). Mai mult decât atât, utilizarea conjuncției „sau“ înainte de termenul „concesionare“ indică și mai clar diferența care există între sensul noțiunii de „concesionare“ și sensul celorlalte noțiuni care reprezintă unități ale enumerării. În enumerarea analizată „sau“ este o conjuncție coordonatoare disjunctivă care indică faptul că există o distincție netă între unitățile primei părți ale enumerării (încredințarea și delegarea) și ultima unitate a enumerării (concesionarea) în sensul că utilizarea primelor două unități exclude utilizarea ultimei unități (adică delegarea/ încredințarea serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân exclud concesionarea acestora). Prin urmare, este limpede că în economia sensului textului criticat „încredințarea“ și „delegarea“ reprezintă modalități distincte de atribuire a serviciilor publice și de alocare a banilor publici și nu modalități subîntinse de procedura legală a concesionării. Dacă emitentul Normelor ar fi considerat că „încredințarea“ și „delegarea“ sunt subiacente „concesionării“, adică sunt subproceduri ale „concesionării“, atunci nu ar mai fi apelat la juxtapunerea lor în enumerare, alături de termenul de „concesionare“, și nici la separarea lor evidentă de termenul „concesionare“ prin utilizarea conjuncției coordonatoare disjunctive „sau“.