Decizia ÎCCJ nr. 4/2018 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție 41. Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analizarea condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“, precum și ale art. 514 din același cod, referitoare la obiectul recursului și la titularul dreptului de sesizare. ... 42. Analiza implică, așadar, mai multe aspecte: – cel al cerinței de ordin formal, prevăzută de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii; această cerință de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curți de apel din țară; ... – sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii, condiție care se constată a fi, de asemenea, îndeplinită; ... – sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă. ... ... 43. Se constată, așadar, că recursul în interesul legii este admisibil. ... 44. În ceea ce privește fondul problemei de drept supuse dezbaterii se observă că din analiza practicii judiciare ce justifică prezentul recurs în interesul legii rezultă o diversitate de opinii referitoare la interpretarea art. 8 alin. (1) raportat la art. 7 și art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002; aceste opinii au fost grupate în două categorii, majoritară și minoritară, din motive de sistematizare, în raport cu criteriul admiterii, respectiv respingerii plângerii contravenționale, în cazul în care se face dovada transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului prin înscris cu dată certă anterioară săvârșirii faptei. Niciuna din cele două categorii nu are însă considerente unitare. ... 45. Astfel, în cazul opiniei majoritare, unele instanțe au arătat că răspunderea contravențională este înlăturată de plano pentru ipoteza în discuție, deoarece lipsește vinovăția, ca element esențial al contravenției, iar altele că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru ca fostul proprietar să fie subiect activ al contravenției; unele instanțe au considerat că nu mai sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la calitatea de utilizator, iar altele au considerat că odată cu transmiterea dreptului de proprietate se transmite și calitatea de subiect activ al contravenției de la vechiul la noul proprietar. ... 46. De asemenea, dintre instanțele care au respins plângerea, unele au apreciat că răspunderea contravențională revine întotdeauna persoanei înscrise în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate (denumit în continuare Registrul național de evidență), constituit de Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în temeiul art. 11^5 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare; altele au considerat că, în condițiile existenței Registrului național de evidență, înscrisul cu dată certă nu este suficient pentru înlăturarea răspunderii contravenționale. ... 47. Înalta Curte de Casație și Justiție pornește de la observația că această diversitate de opinii izvorăște din modul diferit de înțelegere, pe de o parte, a semnificației juridice a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, iar, pe de altă parte, a regimului juridic probator. ... 48. Referitor la prima chestiune, relevantă este dispoziția art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, potrivit căreia responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar, în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului; potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. ... 49. Așadar, rezultă, fără nicio îndoială, că subiectul activ al contravenției este utilizatorul român al vehiculului (denumit în continuare utilizatorul; ipoteza utilizatorului străin nu a ridicat probleme în practica judiciară și excedează limitelor sesizării). ... 50. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, prin expresia „utilizatori români“ se înțelege „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România“. ... 51. Așadar, pentru a fi utilizator, persoana fizică sau juridică trebuie să îndeplinească două condiții: – să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare; ... – să fie proprietara vehiculului sau să o poată folosi în baza unui „drept legal“ (expresia, ușor surprinzătoare, provine din textul ordonanței de urgență). ... ... 52. Or, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, așa cum bine au arătat o parte din instanțe, cea dea doua condiție nu mai este îndeplinită, ceea ce atrage pierderea calității de utilizator și, pe cale de consecință, pe cea de subiect al contravenției. ... 53. Referitor la regimul probator se observă că Registrul național de evidență nu are conferite caracteristicile unui registru de publicitate și nicio dispoziție legală relevantă în speță nu derogă de la dreptul comun în materie de probațiune. Instanțele care - în încercarea de a înlătura consecința mai sus amintită - au condiționat transmiterea dreptului de proprietate sau opozabilitatea față de terți a transmiterii dreptului de proprietate de înscrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în Registrul național de evidență au procedat astfel fără bază legală, derogând de la dreptul comun în materie de probațiune, în lipsa oricărei dispoziții speciale derogatorii. ... 54. Așadar, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului a fost transmis anterior datei săvârșirii contravenției, printr-un înscris sub semnătură privată, înscrisul face dovada până la proba contrară, potrivit art. 273 din Codul de procedură civilă, și este opozabil altor persoane decât celor care l-au întocmit, din ziua în care data înscrisului a devenit certă prin una dintre modalitățile arătate de dispozițiile art. 278 din Codul de procedură civilă. ... 55. Aprecierea probelor se supune regulilor prevăzute de art. 264 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că instanțele vor examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate; judecătorul va aprecia în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea doveditoare a probei. ... 56. De asemenea, potrivit art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc“. ... 57. Aplicarea coroborată a acestor dispoziții legale în cauzele având ca obiect contravenția prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 obligă instanțele, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu datele concrete ale fiecărei cauze, să efectueze verificări privind realitatea transmiterii dreptului de proprietate ori de câte ori apreciază că există îndoială în legătură cu această chestiune, iar transmiterea a operat doar formal, în scopul eludării obligației de achitare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. ... 58. Actul sub semnătură privată cu dată certă nu are valoare probatorie absolută și, așa cum s-a arătat, poate fi înlăturat prin proba contrară, inclusiv prin prezumții judiciare. ... 59. În acest scop, instanțele pot lua în considerare intervalul de timp dintre data dobândirii proprietății asupra vehiculului și data transmiterii acestui drept, frecvența transmiterilor, relațiile juridice dintre părți și orice alte elemente asemănătoare. ... ...