Decizia ÎCCJ nr. 12/2018 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
A. Date preliminare
2. Prin Sentința nr. 2.605 din 20.11.2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.560/118/2012, Tribunalul Iași a admis cererea formulată de reclamanta societate comercială și a obligat pârâtul Municipiul Constanța la ajustarea tarifelor pentru activitatea specifică serviciului de salubrizare, în conformitate cu parametrul de ajustare convenit prin Contractul nr. 70.717 din 9.05.2008 încheiat între părți, respectiv indicele lunar al prețurilor de consum pentru servicii comunicat de Institutul Național de Statistică, raportat la anul 2008, începând cu 1.10.2011. Împotriva acestei sentințe nu a fost declarată cale de atac. ...
3. La data de 17.10.2014, Municipiul Constanța a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței, solicitând instanței să precizeze dacă obligației sale de a proceda la ajustarea tarifului îi corespunde obligația corelativă a reclamantei de a depune documentația legală, pentru perioada 01.10.2011 - prezent, conform Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților (Ordinul nr. 109/2007). Cererea de lămurire a fost respinsă prin Încheierea nr. 408 din 31.03.2015 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 909 din 14.09.2015 a Curții de Apel Iași. ...
4. Ulterior, în Dosarul nr. 842/99/2015 al Tribunalului Iași, reclamanta a solicitat, la data de 07.11.2014, aplicarea de penalități de 1% pe zi de întârziere, până la executarea Sentinței nr. 2.605 din 20.11.2012 a aceleiași instanțe. În aceeași cauză, la data de 03.09.2015, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și obligarea primarului municipiului Constanța la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea Sentinței nr. 2.605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iași. ...
5. Prin Sentința nr. 1.094 din 15.09.2015, Tribunalul Iași a admis cererea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a unor penalități de 1% pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 2.605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iași și până la punerea în executare efectivă a sentinței; a fost obligat primarul municipiului Constanța la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării în cauză și până la executarea Sentinței nr. 2.605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iași. ...
6. Împotriva Sentinței nr. 1.094 din 15.09.2015 a Tribunalului Iași au formulat recurs pârâții numai cu privire la dispoziția privind aplicarea amenzii, recurs care a fost admis, prin Decizia nr. 141 din 02.02.2016 a Curții de Apel Iași, fiind anulată, în parte, sentința atacată, luându-se act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind aplicarea amenzii. Sentința nr. 1.094 din 15.09.2015 a Tribunalului Iași a fost comunicată reclamantei la data de 15.10.2015. ... ...
B. Cererea de chemare în judecată
7. La data de 5.05.2016, reclamanta a înregistrat pe rolul Tribunalului Iași o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea debitorului Municipiul Constanța la plata sumei de 519.652.595,68 lei, penalități de întârziere calculate la debitul de 45.986.955,37 lei, pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016. ... ...
C. Hotărârea instanței de fond
8. Prin Sentința nr. 587 din 25.04.2017, Tribunalul Iași a admis, în parte, acțiunea și a fixat suma definitivă datorată de pârât reclamantei, cu titlu de penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu - Sentința nr. 2.605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iași, pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016, la suma de 413.187.664,48 lei. ...
9. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a făcut verificarea condițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. La fixarea sumei s-a avut în vedere suma stabilită prin expertiză contabilă, prin raportare la suma de 63.537.050,30 lei, reprezentând valoarea ajustării tarifelor (nu a facturilor) pentru activitatea specifică serviciilor de salubrizare, conform parametrului de ajustare stabilit prin Contractul nr. 70.717 din 9.05.2008, respectiv indicele lunar al prețurilor de consum pentru servicii, comunicat de I.N.S., raportat la iunie 2008. ... ...
D. Calea de atac formulată
10. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul Municipiul Constanța. ...
11. Reclamanta a formulat apel, fiind nemulțumită de modul de acordare a cheltuielilor de judecată. ...
12. Pârâtul și-a manifestat nemulțumirea față de împrejurarea că instanța a primit concluziile expertizei contabile, susținând că, în absența documentației prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, la care face trimitere art. 22 din Contractul nr. 70.717/2008, nu se poate determina suma reprezentând ajustarea tarifelor. A susținut apelanta-pârâtă că, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, nivelul tarifului rezultat nu poate depăși nivelul actual, ajustat cu indicele de creștere a parametrului de ajustare. Lipsa din documentație a fișelor de fundamentare a tarifului pe elemente de cheltuieli, din care rezultă costurile reale efectuate de reclamantă, atrage imposibilitatea autorității de a verifica respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, în sensul că nu poate verifica dacă nivelul tarifului rezultat din ajustare depășește nivelul tarifului din contract, ajustat cu indicele lunar al prețurilor de consum pentru servicii. ...
13. În apel, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată. ... ... ...
Sursa oficială ↗