Decizia ÎCCJ nr. 78/2017 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție 101. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de părți, precum și problemele de drept ce se solicită a fi dezlegate, reține următoarele: ... 102. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflată în curs de judecată; ... – cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 103. Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet al Curții de Apel Suceava, învestit în ultimă instanță cu soluționarea unui conflict de muncă, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 104. Astfel, Curtea de Apel Suceava este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză în care pune problema interpretării normelor legale aplicabile pentru determinarea tarifului orar pentru gărzile efectuate de personalul medical cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, în cadrul unui litigiu de muncă privind plata unor diferențe salariale, hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță fiind supusă numai apelului. ... 105. În ceea ce privește condiția ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudența sa, că „Articolul 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de chestiune de drept. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“. (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). ... 106. Obiectul procedurii îl reprezintă, așadar, fără excepție, o normă de drept, un text de lege care, ca urmare a interpretării printr-o argumentație juridică consistentă și divergentă, poate primi o aplicare diferită în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară. ... 107. Contrar, nu poate constitui obiect al procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile o suită de texte legale din acte normative succesive care reglementează într-o anumită materie, în scopul determinării modului aplicării legii în timp, sau al identificării normei care, în succesiunea modificărilor, se aplică la un caz concret. ... 108. Aceasta pentru că, așa cum s-a arătat, „chestiunea de drept“ a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică și să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, o anumită dispoziție legală, iar nu un întreg act normativ sau o suită de articole din mai multe acte normative, chiar dacă acestea reglementează într-o singură materie, în mod succesiv. ... 109. De asemenea, problema de drept trebuie să fie una calificată, adică să necesite cu pregnanță lămurirea înțelesului și efectului juridic al respectivei dispoziții. ... 110. Consecvent acestei idei nu reprezintă chestiune de drept, de natură să facă obiectul procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, identificarea normei de drept care se aplică într-o anumită cauză prin stabilirea limitelor în timp a efectelor actelor normative succesiv adoptate în procesul legislativ. Nu în ultimul rând, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. ... 111. În acest context, verificând premisele sesizării, determinate de circumstanțele litigiului, se subliniază că prin modalitatea de formulare a întrebărilor, instanța de trimitere nu pune în discuție, în cele din urmă, interpretarea unei norme de drept, ci tocmai identificarea normei de drept aplicabile, problemă asupra căreia completul nu s-a putut clarifica. ... 112. În esență, reclamanții, salariați, au solicitat instanței plata diferențelor salariale rezultate din contravaloarea gărzilor încasate, calculate prin raportare la salariul de încadrare, și celor efectiv datorate, calculate prin raportare la salariul de bază individual. ... 113. Pentru a verifica temeinicia unei asemenea pretenții, demersul esențial al instanței de fond trebuie să fie acela de a stabili dreptul incident, adică actul normativ incident care stabilește natura juridică a dreptului pretins de reclamanți și reglementarea sa juridică. ... 114. Instanța de trimitere nu epuizează această obligație, ci identifică suita actelor normative consecutive adoptate în domeniul salarizării personalului sanitar. ... 115. Sunt astfel enumerate ca „norme de drept supuse dezlegării“: – art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010; ... – anexa 1 pct. II lit. G din Ordinul nr. 42/77/2011; ... – art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010; ... – art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012; ... – art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012; ... – art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103 /2013; ... – art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014; ... – art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015; ... – art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004; și ... – art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010. ... ... 116. Autorul sesizării consideră, prin întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, că, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, se impune lămurirea interpretării coroborate a tuturor dispozițiilor arătate, în sensul de a se stabili, după abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 începând cu 1 ianuarie 2011 și în măsura în care legile ulterioare de salarizare nu au mai reglementat asupra tarifului orar pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar, dacă acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 285/2010 și ale Ordinului nr. 42/77/2011 sau prevederile art. 46 din Ordinul nr. 870/2004, raportat la dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. a) și anexa nr. II/2 din Legea-cadru nr. 330/2009 și la cele ale art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. ... 117. Cu alte cuvinte, extrăgând din tot acest context sensul întrebării, în măsura în care instanța de trimitere a constatat că începând cu 1 ianuarie 2011 tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar nu a mai fost special reglementat în legile de salarizare adoptate până la data sesizării, a concluzionat că este necesară identificarea reglementării aplicabile, mai exact dacă acesta se calculează prin raportare la salariul de bază sau de încadrare, în funcție de dispoziții legale succesiv adoptate. ... 118. Această clarificare nu reprezintă o chestiune de drept, în primul rând, pentru că problema nu derivă dintr-una sau mai multe dintre normele evocate în cuprinsul întrebării, premisa fiind tocmai aceea că, prin abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar nu a mai avut o reglementare autonomă. ... 119. Nu în ultimul rând, acest lucru reclamă din partea instanței care judecă litigiul efortul de a realiza un raționament judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative, care, de altfel, sunt în atributul său exclusiv. În procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la ai facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților de stabilire a rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită. ... 120. În fine, autorul sesizării adresează Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul primei întrebări solicitarea de a se stabili dacă începând cu 1 ianuarie 2011, ca urmare a abrogării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul medical cu pregătire superioară este cel stabilit potrivit Legii nr. 285/2010 și Ordinului nr. 42/77/2011. Această solicitare poate fi, în opinia instanței de trimitere, rezultatul interpretării întregii suite de norme de drept identificate anterior. ... 121. O asemenea clarificare nu poate fi cerută instanței supreme. În primul rând, identificarea actului normativ incident în litigiu este necesar legată de limitele învestirii și este rolul exclusiv al judecătorului care soluționează litigiul, potrivit art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care este obligat să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic litigios. În al doilea rând, această problemă nu este o veritabilă chestiune de drept și nu se poate susține că prin această întrebare se poate ajunge la înlăturarea neclarității sau ambiguității textelor legale a căror lămurire se solicită, deoarece un eventual răspuns nu are, oricum, valențe interpretative. În al treilea rând, autorul sesizării solicită, în esență, Înaltei Curți de Casație și Justiție realizarea unui exercițiu al principiului aplicării legii civile în timp, adică o delimitare a efectelor actelor normative care au reglementat, succesiv în domeniul salarizării, ceea ce suprimă calitatea întrebării și sustrage instanței de judecată obligația de a judeca. ... 122. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată. ... 123. În raport cu concluzia inadmisibilității primei întrebări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, relația condițională pe care a doua întrebare o are cu cea dintâi implică, de asemenea, o concluzie de inadmisibilitate. ... 124. Astfel, cea de-a doua întrebare își justifică necesitatea, astfel cum este formulată, numai dacă, în urma răspunsului dat celei dintâi, Înalta Curte de Casație și Justiție ajunge la concluzia că „începând cu 1 ianuarie 2011, niciunul dintre actele normative care au reglementat asupra salarizării personalului plătit din fonduri publice - identificate la punctul 1 al sesizării - nu ar mai dispune nicio prevedere asupra modului de stabilire a tarifului orar pentru activitatea de gardă“. ... 125. Or, în măsura în care nu i se poate cere instanței supreme, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic, în mod evident, premisa răspunsului pentru a doua întrebare nu există. ... 126. Totuși, acesta nu este singurul argument care justifică respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava pentru cea de-a doua întrebare. ... 127. Chiar extrapolând premisa condiției pe care această ultimă întrebare o cuprinde, în mod esențial, instanța de sesizare solicită instanței supreme ca interpretând dispozițiile art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004 și pe cele ale art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 să stabilească dacă tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară este cel stabilit potrivit art. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 870/2004 prin raportare la art. 3 alin. (1) din cap. II al anexei III la Legea-cadru nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2011. ... 128. Subliniind esența întrebării, rezultă că scopul spre care tinde solicitarea de interpretare a două dispoziții normative este acela de a se stabili dacă aceste dispoziții normative se aplică raportului juridic litigios. ... 129. În esență, ca și la prima întrebare, se cere identificarea actului normativ incident, ceea ce este inadmisibil, pentru argumentele deja dezvoltate. ... 130. Nu în ultimul rând este de subliniat că operația juridică de interpretare a unui text de lege și de lămurire a modului în care acesta se aplică la una sau la o multitudine de situații juridice înseamnă a cântări asupra pluralității de sensuri care îl pot alcătui, a obiectului său, o re/cunoaștere a sensului acestuia și, în cele din urmă, un adaos de semnificație. Interpretarea unui text de lege nu se poate realiza prin echivalarea textului cu el însuși, deci, nu semnifică interpretare juridică a stabili dacă textul de lege supus interpretării este aplicabil unui raport juridic. ... 131. În concluzie, autorul sesizării nu poate formula întrebarea într-o modalitate în care aceasta nu poate atinge scopul prevăzut de lege, acela de interpretare și aplicare a legii, mai exact, a unei chestiuni de drept. ... 132. În final, toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că cele două întrebări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează interpretarea unor dispoziții legale, ci doar realizarea unui raționament judiciar care este atributul instanței învestite cu judecarea litigiului și care reprezintă cea mai importantă componentă a activității de judecată, a cărei delegare este nepermisă. ... ...