Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 23/2017 (RIL)Paragraful 11

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
06.11.2017
Dosarul
1.442/1/2017

Cât privește prima problemă de drept, respectiv înțelesul corect al sintagmei „prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului“, apreciază că interpretarea acestei sintagme nu înseamnă doar aplicarea legii în raport cu fiecare situație de fapt. În practică s-au identificat peste 30 de soluții diferite, ce reprezintă o varietate suficient de mare căreia să i se pună capăt printr-un recurs în interesul legii. În aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă continuă, în fapt, existența jurisprudenței neunitare, prezente și sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865. Subliniind că prin sesizare s-a făcut și o sinteză a modificărilor succesive ale textului interpretat, arată că, în privința dispozițiilor în materie ale ambelor coduri de procedură civilă, doctrina a fost unanimă în a concluziona că soluționarea procesului fără a intra în judecarea fondului echivalează cu pronunțarea în baza unei excepții dirimante sau soluționarea altui obiect decât cel cu care instanța de fond a fost învestită.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie