Decizia ÎCCJ nr. 64/2017 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 64. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită, constată următoarele: ... 65. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 66. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: – existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; ... – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... – chestiunea de drept să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele (intră în această categorie hotărârile pronunțate într-un recurs în interesul legii și hotărârile preliminare). ... ... 67. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, având în vedere că trimiterea privește interpretarea și aplicarea coroborată a mai multor dispoziții legale, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, astfel: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.“ – art. 21 alin. (3) , art. 5 alin. (6) și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care constituie norma generală de aplicare a sancțiunilor contravenționale principale și complementare; ... – art. 96 alin. (1) -(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care reglementează, în materia circulației pe drumurile publice, sancțiunile contravenționale complementare ce pot fi aplicate, modul de aplicare, precum și scopul acestora, determinat de necesitatea înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege; ... – art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.“ ... ... 68. Se urmărește a se lămuri dacă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se poate considera aplicată doar prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția, fără a se preciza natura și durata sancțiunii în cuprinsul procesului-verbal; dacă se consideră că sancțiunea complementară se aplică de drept, prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția; dacă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se consideră aplicată prin reținerea permisului de conducere; dacă nelegalitatea aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce se poate invoca, din oficiu, de către instanță. ... 69. Cu alte cuvinte, se tinde a se preciza dacă prevederile menționate stabilesc o condiție de validitate pentru încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, astfel încât lipsa din procesul-verbal a mențiunii aplicării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce, pe timp limitat, să poată constitui o cauză de nulitate parțială a acestuia, stabilindu-se totodată și felul nulității: relativă, cu consecința că poate fi invocată numai de partea vătămată, sau absolută, cu consecința că poate fi invocată și de instanță, din oficiu. ... 70. Chestiunea de drept a fost ridicată în cursul judecății în fata unui complet de judecată al Tribunalului Suceava învestit cu soluționarea în ultimă instanță (în apel) a unor plângeri îndreptate împotriva unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. ... 71. În ceea ce privește cea de-a patra condiție care trebuie întrunită pentru admisibilitatea sesizării, respectiv cea a noutății chestiunii de drept, se apreciază că aceasta nu este îndeplinită în legătură cu obiectul sesizării. ... 72. Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă, cu prioritate, distincția operată de legiuitor în textul de lege mai sus citat, în sensul că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de cea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la respectiva chestiune de drept. ... 73. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, deja, în jurisprudența sa (deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014 și nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014) în sensul că, dată fiind lipsa din cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a unei definiții a „noutății“ chestiunii de drept, precum și a unor criterii de determinare a acesteia, rămâne atributul instanței supreme, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. ... 74. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția, însă, ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. ... 75. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale, chiar neunitare sau izolate, nu pot constitui temei cu efect declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 76. Aceasta, deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul reglementării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere dintre cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară, deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). ... 77. Or, în conformitate cu practica judiciară transmisă de curțile de apel, se constată că instanțele de judecată au pronunțat deja hotărâri asupra problemelor de drept supuse dezlegării, care se axează, în principal, pe două orientări diferite. ... 78. Astfel, într-o primă orientare, s-a apreciat că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu poate fi considerată aplicată doar prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția, fără a se preciza natura și durata sancțiunii în cuprinsul procesului-verbal și nici nu poate fi considerată aplicată de drept, prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția. Necesitatea aplicării pedepsei complementare trebuie apreciată de către agentul constatator, în primă fază, iar ulterior de către instanța de judecată, sancțiunea nefiind aplicabilă ope legis. S-a susținut că o interpretare contrară ar conduce la concluzia că, potrivit legii, sancțiunea complementară ar trebui să fie aplicată din oficiu, instanța neavând puterea de a aprecia cu privire la aceasta. Ar reieși, astfel, că legislația românească exclude analiza sancțiunii în cauză din sfera de jurisdicție a instanțelor judecătorești, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituție și jurisprudenței C.E.D.O., care a statuat că, în materie penală, în măsura în care instanța nu are posibilitatea de a examina dacă sancțiunea este proporțională în raport cu fapta săvârșită, cerințele art. 6 paragraful 1 din Convenție nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite. ... 79. În acest sens sunt următoarele hotărâri: Decizia nr. 1.848 din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Sentința civilă nr. 852 din 5 mai 2017 a Tribunalului Sălaj; Decizia nr. 1.844 din 17 noiembrie 2015 a Tribunalului Vâlcea - Secția a II-a civilă; Decizia nr. 1.231 din 4 octombrie 2016 și Decizia nr. 1.359 din 25 octombrie 2016 ale Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 1.306 din 28 septembrie 2016 și Decizia nr. 656 din 20 aprilie 2016 ale Tribunalului Suceava; Sentința nr. 4.058 din 1 noiembrie 2016 a Judecătoriei Suceava; sentințele definitive nr. 335/2016, nr. 586/2016 și nr. 790/2016 ale Judecătoriei Săveni; sentințele nr. 220 din 23 martie 2017 și nr. 239 din 3 aprilie 2017 ale Judecătoriei Babadag. ... 80. Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se poate considera aplicată doar prin menționarea textului legal ce sancționează contravenția, chiar dacă nu se precizează natura și durata sancțiunii în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, soluție susținută de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care prevăd atât natura, cât și durata sancțiunii complementare. Agentul constatator nu are posibilitatea legală de a schimba durata suspendării dreptului de a conduce sau de a aplica o altă sancțiune complementară decât cea impusă de lege în cazul contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice și nici de a considera că suspendarea dreptului de a conduce poate fi înlăturată de la aplicare în cadrul operațiunii de individualizare a sancțiunilor. ... 81. În acest sens sunt următoarele hotărâri: deciziile nr. 859 din 13 iunie 2017, nr. 467 din 14 martie 2017, nr. 1.230 din 18 octombrie 2016, nr. 676 din 17 mai 2016, nr. 1.046 din 28 iunie 2017, nr. 31 din 20 ianuarie 2015 ale Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 396 din 21 mai 2015 a Tribunalului Alba - Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență; deciziile nr. 480 din 9 martie 2016 și nr. 1.308 din 21 iunie 2016 ale Tribunalului Cluj - Secția mixtă; Decizia nr. 442 din 16 martie 2016 a Tribunalului Suceava; sentințele nr. 790 din 5 februarie 2016 și nr. 7.007 din 15 noiembrie 2016 ale Judecătoriei Bacău; sentințele nr. 3.485 din 9 aprilie 2015, nr. 9.938 din 27 octombrie 2015, nr. 1.227 din 23 februarie 2017 și nr. 1.762 din 10 martie 2017 ale Judecătoriei Cluj-Napoca; sentințele nr. 543 din 23 iunie 2011 și nr. 9.938 din 27 octombrie 2015 ale Judecătoriei Huedin; sentințele nr. 419 din 16 mai 2017 și nr. 277 din 31 martie 2017 ale Judecătoriei Gherla; sentințele nr. 7.644 din 27 iunie 2017 și nr. 11.337 din 6 octombrie 2016 ale Judecătoriei Constanța. ... 82. Se constată, așadar, că practica judiciară reflectă, deja, mai multe orientări jurisprudențiale în privința chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării, situație în care lămurirea acestora ar trebui să constituie obiectul recursului în interesul legii, în condițiile art. 514-515 din Codul de procedură civilă. ... 83. Cea din urmă condiție de admisibilitate - potrivit căreia este necesar ca asupra problemei de drept să nu fi statuat deja Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele, și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare - este îndeplinită. ... 84. Este, însă, de remarcat că, deși nu a statuat asupra fondului problemelor de drept ce fac obiectul sesizării, totuși, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în mod obligatoriu asupra neîndeplinirii condiției noutății acestora, prin Decizia nr. 49 din 26 iunie 2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respingând ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița, având ca obiect aceleași chestiuni de drept. ... 85. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod, ... ...