Decizia ÎCCJ nr. 17/2017 (RIL)Punctul II

II. Examen jurisprudențial - principalele coordonate ale divergențelor de jurisprudență 2. Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări: A) Într-o primă orientare s-a considerat că, deși calea de atac cu caracter general în materia contenciosului administrativ este recursul, apelul este admisibil în următoarele situații particulare: – în cazul procedurilor speciale [de exemplu, ordonanța președințială - art. 1.000 din Codul de procedură civilă; contestația în materie electorală - art. 54 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Legea nr. 115/2015), art. 59 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 208/2015)]; ... – atunci când Codul de procedură civilă prevede expres această cale de atac [de exemplu, încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție - art. 64 alin. (4) ; încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru - art. 954]. ... 3. În sprijinul acestei orientări s-a invocat principiul legalității în materia căilor de atac, menționat în art. 7 din Codul de procedură civilă, făcându-se aplicarea directă la speță a conținutului normei de procedură incidente cauzei. ... 4. Au fost invocate dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură civilă care stabilesc, în mod expres, calea de atac a apelului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, sau a recursului, dacă încheierea a fost pronunțată de instanța de apel, precum și dispozițiile art. 361 alin. (2) din același cod, care prevăd că încheierea de respingere a cererii de asigurare a probelor poate fi atacată separat numai cu apel. ... 5. S-a susținut, de asemenea, că norma cuprinsă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), nu este incidentă în situațiile sus-menționate, întrucât, din interpretarea întregului text al art. 7 din Legea nr. 76/2012, rezultă că apelul nu este calea de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, ci recursul, numai atunci când „printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitiv㻓; pe cale de consecință, având în vedere că pentru atacarea încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție și a încheierii de respingere a cererii de asigurare de dovezi, calea de atac a apelului este prevăzută de norme generale, iar nu de norme speciale, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, aceste cazuri fiind excepții în materia căii de atac în contenciosul administrativ. ... ... B) Într-o altă orientare jurisprudențială s-a susținut că în contenciosul administrativ hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare care poate fi exercitată fiind cea a recursului. 6. În sprijinul acestei orientări s-a arătat că norma specială, cuprinsă în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situație reglementată expres de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, conform căruia în materie de contencios administrativ și fiscal nu se aplică dispozițiile alin. (1) și (2) ale aceluiași articol. ... 7. A fost invocată voința legiuitorului, exprimată în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, care prevede, cu titlu de excepție, că recursul este calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ. Faptul că art. 7 alin. (1) se referă la „legi speciale“ nu exclude regimul căii de atac în această materie, atunci când suntem în prezența unor instituții juridice prevăzute de normele generale cuprinse în Codul de procedură civilă. ... 8. O abordare contrară ar releva o nejustificată inconsecvență, întrucât ar rezulta că, atunci când avem în vedere hotărâri pronunțate pe temeiul unor legi speciale, în materia contenciosului administrativ, calea de atac ar fi recursul [aplicându-se art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012], iar atunci când avem în vedere hotărâri pronunțate pe temeiul unor norme generale, în aceeași materie, calea de atac ar fi apelul [ignorându-se dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012]. O asemenea diferență de regim procedural ar contraveni modalității în care legiuitorul a gândit și materializat dublul grad de jurisdicție în materia contenciosului administrativ și fiscal - primă instanță și recurs. ... 9. În plus, dacă s-ar accepta calea de atac a apelului - împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție și împotriva încheierii de respingere a cererii având ca obiect asigurarea dovezilor - ar însemna că, atunci când aceste încheieri sunt pronunțate de curtea de apel în primă instanță (învestită potrivit art. 96 pct. 1 din Codul de procedură civilă), apelul ar fi de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor art. 97 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă (instanța supremă judecând recursuri). ... ... ... ...