Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 (RIL)Punctul 4
Punctul 4
4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Soluția propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este aceea conform căreia judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului care a dispus măsurile care au îngrădit exercitarea drepturilor condamnatului este competent să soluționeze în fond plângerea formulată de acesta ulterior
transferării definitive sau temporare, stabilind, totodată, dacă iau fost încălcate drepturile cu ocazia detenției, drepturi prevăzute de Convenție, Constituție și legea specială.
În susținerea acestui punct s-a arătat că exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].
Or, dacă încarcerarea însăși nu determină pierderea drepturilor, cu atât mai mult transferul persoanelor încarcerate nu poate conduce la o situație în care, de facto (prin respingerea ca rămasă fără obiect a plângerii și ca inadmisibilă a contestației) să se ajungă la pierderea acestora.
Prin urmare, chiar și în ipoteza persoanelor transferate, soluționarea pe fond a plângerilor acestora este obligatorie; transferul nu lasă plângerea fără obiect și nici nu atribuie contestației caracter inadmisibil.
Aceeași concluzie se impune și din analiza art. 56 din Legea nr. 254/2013. Astfel, este reglementată ipoteza persoanelor transferate, prevăzându-se modalitatea de ascultare a acestora [art. 56 alin. (4) ]; o asemenea reglementare nu lasă niciun dubiu cu privire la faptul că soluționarea plângerii urmează parcursul obișnuit al oricărei acțiuni în justiție, nepierzându-și, prin aspectul factual al transferului titularului său, niciunul dintre atributele care o caracterizează în drept. ...
Sursa oficială ↗