Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 (RIL)Punctul 2

2. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 2.1. Într-o primă orientare, instanțele au respins, ca rămasă fără obiect, plângerea formulată de persoana condamnată împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, luate de către administrația penitenciarului, atunci când persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat. În cadrul acestei opinii au fost identificate două orientări vizând soluțiile ce se dispun în contestația formulată împotriva încheierii judecătorului. 2.1.a. Astfel, unele instanțe au respins contestațiile ca inadmisibile (Sentința penală nr. 382 din 16 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 32.428/302/2015; Sentința penală nr. 2.191 din 3 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 22.030/302/2014). ... 2.1.b. Alteori instanțele au respins contestațiile ca neîntemeiate (Sentința penală nr. 112 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. 23.455/233/2015; Încheierea nr. 980 din 20 octombrie 2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 960/2015; Sentința penală nr. 3.377 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 16.737/245/2015). În susținerea acestui punct de vedere s-a apreciat că procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 urmărește realizarea unui control judecătoresc asupra modalității în care administrația unui anumit penitenciar respectă drepturile deținuților și se aplică doar în condițiile în care persoana condamnată este încarcerată în respectivul penitenciar. Sub acest aspect s-a subliniat că alin. (6) al art. 56 din Legea nr. 254/2013, care menționează soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de supraveghere a privării de libertate, stabilește că, în varianta admiterii, judecătorul va obliga administrația penitenciarului să ia măsurile care se cuvin (aceasta fiind practic consecința admiterii plângerii), prevăzând totodată că există posibilitatea respingerii plângerii ca fiind rămasă fără obiect. S-a considerat că, dacă s-ar aprecia că, în toate cazurile, indiferent de mutarea deținutului sau de respectarea ulterioară a drepturilor acestuia, judecătorul de supraveghere și, ulterior, instanța ar fi obligați să constate încălcarea, dispozițiile art. 56 alin. (6) lit. b) ar deveni practic inaplicabile. În aceste condiții sa subliniat că judecătorul de supraveghere nu ar putea respinge niciodată plângerea ca rămasă fără obiect. S-a apreciat că procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 nu poate avea drept finalitate doar constatarea unei încălcări anterioare a vreunui drept, în cazul în care aceasta s-a produs petentul putându-se adresa instanțelor de judecată pentru repararea eventualelor prejudicii prin echivalent bănesc. Potrivit acestei orientări a practicii, soluționarea contestației ar fi admisibilă dacă, ulterior, petentul ar fi mutat din nou în penitenciarul respectiv. ... ... 2.2. Într-o a doua orientare a practicii s-a apreciat că, în toate cazurile, instanța este obligată să stabilească dacă persoanei condamnate i s-au încălcat sau nu drepturile, plângerea neputând să fie respinsă ca rămasă fără obiect chiar dacă persoana condamnată a fost transferată din penitenciarul respectiv înainte de pronunțarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate asupra cererii cu care a fost sesizat. S-a reținut, în acest sens, că simplul fapt că persoana condamnată a fost ulterior transferată nu constituie un motiv care să justifice lipsa acestei analize. În motivarea acestei soluții au fost invocate dispozițiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora: „În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.“ În sprijinul acestei opinii s-a reținut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să se pronunțe asupra plângerii având ca obiect încălcarea drepturilor, indiferent dacă, ulterior formulării acesteia, petentul a fost transferat în altă unitate penitenciară; împrejurarea că a survenit mutarea petentului condamnat în alt penitenciar nu are vreo relevanță, întrucât acesta reclamă nesocotirea drepturilor sale pe durata deținerii în unitatea penitenciară anterioară. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate este ținut, așadar, să analizeze și să concluzioneze dacă administrația unității penitenciare a îngrădit exercitarea drepturilor petentului în alte condiții decât cele prevăzute de Constituție și de lege și, în caz afirmativ, să oblige administrația să ia măsurile ce se impun în vederea remedierii situației reclamate și constatate. Prin urmare, judecătorul de supraveghere rămâne învestit cu soluționarea pe fond a plângerii persoanei condamnate, indiferent dacă încălcarea dreptului a încetat ori petentul a fost transferat în alt penitenciar. ... ...