Decizia ÎCCJ nr. 29/2017Punctul II

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Covasna – Secția civilă, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, anularea deciziilor nr. 51 din 21.07.2015 și nr. 62 din 14.08.2015 privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. ... 3. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 a fost respinsă, deși are calitatea de persoană îndreptățită, având în vedere că tatăl său a fost considerat, în perioada 1.01.1948-31.12.1954, dușmanul regimului, motiv pentru care a fost încadrat pe lista chiaburilor, stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu în localitatea I. Reclamantul a mai arătat că din acest motiv întreaga familie a avut de suferit din cauza statutului de chiabur, deplasările membrilor familiei putându-se efectua în acea perioadă de timp numai cu aprobarea prealabilă a autorităților, li s-a restricționat dreptul de a vizita locuri publice, cum ar fi întrunirile locuitorilor satului, restaurante, precum și participarea în viața satului. ... 4. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației, învederând că nu există dovezi cu privire la persecuția domiciliului obligatoriu instituită asupra familiei reclamantului, iar din documentele depuse la dosar rezultă că numitul B., tatăl reclamantului, nu figurează pe lista chiaburilor. ... 5. Prin Sentința civilă nr. 648 din 24.06.2016, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din data de 16 august 2016, Tribunalul Covasna - Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință: a anulat deciziile nr. 51 din 21.07.2015 și nr. 62 din 14.08.2015 emise de pârâtă cu privire la reclamant, a stabilit că, începând cu data de 1 iulie 2015, acesta este beneficiar al drepturilor prevăzute de prevederile art. 4 alin. (2) , art. 8 și art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada 1.01.1948-31.12.1954, ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna I., județul C., în acest interval de timp, constând în indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu și în celelalte drepturi prevăzute de lege. ... 6. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că martorii audiați de instanță au confirmat faptul că reclamantul și întreaga familie au avut nu numai interdicția de a părăsi localitatea, ci și interdicția de a părăsi casa și curtea casei fără a avea încuviințarea autorităților, aspect ce se circumscrie măsurii domiciliului obligatoriu, fiind de esența acestei măsuri, iar ca urmare a persecuțiilor politice, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu pentru părinții reclamantului, aceste măsuri au avut repercusiuni și asupra copiilor (reclamantul din cauză), care au fost supuși aceleiași restricții de a nu părăsi casa fără încuviințarea autorităților locale, nu li s-a permis să își schimbe domiciliul, temporar sau permanent, neavând posibilitatea de a se muta din sat, iar pentru executarea și menținerea efectivă a acestei măsuri au fost supuși unei supravegheri continue din partea autorităților, fiind periodic verificați la locuința ce reprezenta domiciliul acestora. ... 7. Instanța de fond a mai reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit cărora una dintre modalitățile de persecuție politică (pentru care acest act normativ recunoaște anumite drepturi) este aceea a domiciliului obligatoriu într-o anumită localitate, această noțiune fiind definită de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014), în sensul că noțiunea de domiciliu obligatoriu se referă la situația în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecința îngrădirii dreptului de alegere liberă a domiciliului. ... 8. Instanța de fond a concluzionat în sensul că, pentru a beneficia de drepturile acordate de legiuitor potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, art. 1 alin. (1) lit. d) , este necesar ca reclamantul să dovedească împrejurarea că a fost supus, el sau soțul/soția ori părinții cu care locuia, măsurii administrative a domiciliului obligatoriu, condiție a cărei îndeplinire poate fi dovedită atât cu înscrisuri, cât și cu martori sau alte mijloace de probă, conform art. 10 din același act normativ. În acest sens, tribunalul a arătat că are în vedere că, sub aspect probatoriu, art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 stipulează expres că dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, adică inclusiv prin declarații de martori, ipoteză ce se regăsește în cauză, rațiunea textului fiind tocmai aceea a de a da posibilitatea probării unor atare situații în condițiile în care, în cele mai multe cazuri, măsurile represive la care au fost supuși chiaburii nu erau reflectate în înscrisuri, în acte oficiale. ... 9. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta, criticând-o, în esență, sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material, prin ignorarea aspectului că simplul fapt al catalogării unei persoane drept chiabur nu atrage, de la sine, concluzia că aceasta și familia sa au fost persecutați pe motive politice prin stabilirea domiciliului obligatoriu. ... ...