Decizia ÎCCJ nr. 29/2017Punctul X

X. Înalta Curte 25. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul- raportor și chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită, constată următoarele: ... 26. Înainte de cercetarea în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 27. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 28. Din analiza textului legal citat rezultă cu evidență că legiuitorul a instituit, pentru declanșarea acestei proceduri, o serie de condiții de admisibilitate care se impun a fi întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ca și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție deja cristalizată în această materie, aceste condiții au fost identificate și examinate ca fiind următoarele: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care a formulat sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 29. Instanța supremă constată că primele trei cerințe de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât instanța de trimitere este Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, legal învestită cu soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe date în judecata unei cereri în materia contenciosului administrativ, cauza aflându-se în ultimă instanță. ... 30. Din analiza actelor aflate la dosar se constată însă că celelalte condiții nu sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare. ... 31. Referitor la condiția ca problema de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare se poate constata că atât instanța de trimitere, cât și celelalte instanțe ce au transmis puncte de vedere consideră că răspunsul la prima întrebare rezultă din dezlegarea dată prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei probleme de drept. ... 32. Astfel, în considerentele acestei decizii, instanța supremă a arătat că „(…) simpla apartenență, oficială sau de facto, la categoria socială a chiaburilor nu presupune de plano acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, ci numai în măsura în care persoanele care solicită beneficiul măsurilor reparatorii fac dovada că se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) -e) din decretul-lege. În același sens este oportun a se menționa că nu a fost identificată în cuprinsul legislației ulterioare anului 1990 nicio dispoziție care să instituie măsuri cu caracter reparatoriu acordate, în mod automat, «chiaburilor», în înțelesul asociat acestei categorii sociale în timpul orânduirii instaurate în România după 6 martie 1945“ și că „persoanele catalogate în perioada respectivă drept «chiabur» nu au beneficiat în mod automat de măsurile cu caracter reparatoriu pentru simplul fapt al apartenenței la această categorie socială, ci numai în măsura în care au îndeplinit condițiile impuse de reglementările aplicabile.“ ... 33. Prin aceeași decizie, instanța supremă a reținut, de asemenea, că: (…) chestiunea de drept supusă dezlegării vizează posibilitatea acordării drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru ipoteza reglementată de art. 1 alin. (1) lit. d) din acest act normativ, și persoanelor cărora le-a fost limitată libertatea de circulație. Sub acest aspect se observă că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 8/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (…), în contextul analizării comparative cu ipoteza strămutării într-o altă localitate, prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. e) din decretul-lege, măsura administrativă a domiciliului obligatoriu presupunea îngrădirea dreptului de alegere în mod liber a domiciliului. Or, cele două noțiuni - măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, respectiv limitarea libertății de circulație - nu pot fi considerate echivalente, deoarece sunt corelative unor drepturi subiective cu conținut diferit, respectiv dreptul de alegere în mod liber a domiciliului și dreptul la liberă circulație. În consecință, dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 se interpretează în sensul că drepturile reparatorii pot fi acordate numai persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, respectiv fac dovada faptului că față de ele a fost dispusă măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu. Astfel fiind, în condițiile în care textul de lege este lipsit de echivoc, în aplicarea principiului de drept «interpretatio cessant in claris», nu se impune o interpretare de natură a conduce la extinderea sferei beneficiarilor normei prin includerea categoriei persoanelor cărora le-a fost limitată, sub diverse forme, libertatea de circulație, categorie ce nu a fost avută în vedere de legiuitor. ... 34. Instanța supremă, în dezlegarea problemelor de drept cu care a fost învestită, a stabilit, totodată, că: Interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din Decretul-lege nr. 118/1990 atrage concluzia potrivit cu care beneficiul prevederilor respective poate fi acordat numai persoanelor care fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Subsecvent acestei interpretări se reține, de principiu, că familia persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu a avut de suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii de ordin material și moral ca și persoana principal vizată de respectiva măsură administrativă. Totodată, în sfera membrilor familiei asupra cărora se răsfrâng implicit consecințele măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pot fi incluși, în mod rezonabil, soțul/soția și copiii. În privința copiilor, în mod rezonabil se poate prezuma că au suferit aceleași consecințe nefavorabile atât copiii născuți în perioada de referință, copiii minori, precum și cei care au devenit majori în perioada de referință, în considerarea faptului că aceștia nu aveau în mod real și efectiv posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului. Cu alte cuvinte, nu este necesar să fie dovedit în mod distinct și că membrii familiei (soțul/soția și copiii) persoanei vizate au suportat personal și direct consecințele morale și/sau materiale ale stabilirii domiciliului obligatoriu“ și că „pot beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 membrii familiei - soțul/soția și copiii - persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, însă sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă. ... 35. În sesizarea supusă analizei, instanța de trimitere solicită ca, tot în interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, să se indice dacă acestea „pot fi interpretate în sensul că din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de facilitățile și drepturile prevăzute de acest act normativ face parte și cel care nu a avut voie să părăsească locuința decât cu acordul expres al organelor de stat și doar în situații speciale, fiind nevoit să se prezinte la miliție pentru a fi verificat în virtutea stabilirii statutului de chiabur ce i-a fost atribuit.“ ... 36. Or, în condițiile în care instanța supremă a interpretat aceste prevederi printr-o decizie dată conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, iar potrivit art. 521 alin. (3) din același cod „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I“, nu se mai poate pronunța o altă decizie de interpretare a acelorași prevederi, chiar dacă, așa cum susține Curtea de Apel Brașov, în practica judiciară ar exista soluții divergente și după pronunțarea Deciziei nr. 9/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept. ... 37. Dat fiind caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin această decizie, instanțele trebuie să aibă în vedere considerentele acesteia, mai ales când s-a precizat că „dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 se interpretează în sensul că drepturile reparatorii pot fi acordate numai persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, respectiv fac dovada faptului că față de ele a fost dispusă măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu. Astfel fiind, în condițiile în care textul de lege este lipsit de echivoc, în aplicarea principiului de drept «interpretatio cessant in claris», nu se impune o interpretare de natură a conduce la extinderea sferei beneficiarilor normei prin includerea categoriei persoanelor cărora le-a fost limitată, sub diverse forme, libertatea de circulație, categorie ce nu a fost avută în vedere de legiuitor.“ ... 38. Prin urmare, întrebarea de la primul punct al sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov va fi respinsă, ca inadmisibilă, deoarece textul a cărui interpretare se solicită a făcut obiectul unei alte decizii date în dezlegarea unei probleme de drept. ... 39. În privința celorlalte două probleme, a căror dezlegare o solicită instanța de trimitere, referitoare la interpretarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, sesizarea va fi respinsă tot ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează. ... 40. Potrivit art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.“ ... 41. Deși textul legal este clar, instanța de trimitere nu a precizat care este problema legată de interpretarea acestui text, ci s-a limitat să invoce soluțiile din practica judiciară, soluții ce vizează aplicarea acestor prevederi. ... 42. Instanța supremă s-a pronunțat asupra rolului pe care mecanismul instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă îl are, statuând că, pentru ca acesta ,,să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.“ (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015). ... 43. Or, în condițiile în care textul art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede că dovada se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, nu se poate stabili, așa cum solicită instanța de trimitere, ca în interpretarea acestui text să poată fi declarată admisibilă o probă care este, oricum, prevăzută de lege (proba cu martori). ... 44. Revine fiecărei instanțe învestite cu soluționarea unui litigiu, cum este și cel aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, obligația să analizeze și să încuviințeze probele ce îi sunt solicitate, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, și să le administreze conform Codului de procedură civilă. ... 45. Pentru că textul legal a cărui interpretare se solicită folosește noțiunea de „act oficial“, iar, în caz de imposibilitate de prezentare, pe cea de „orice mijloc de probă“, nu se poate considera că textul ar fi lipsit de claritate și ar putea conduce la interpretări diferite. ... 46. Chestiunile invocate de instanța de trimitere țin mai mult de aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă decât de interpretarea textului din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 47. Aspectele privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probei cu martori sunt unele ce vizează aplicarea Codului de procedură civilă (art. 249-265 și art. 309-326) și nu țin de modul în care ar putea fi interpretat art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 48. Practic, prin chestiunile invocate la pct. 2 și 3 din sesizare, instanța de trimitere dorește soluționarea litigiului cu care a fost învestită; or, așa cum s-a arătat mai sus și cum instanța supremă a reținut deja, în jurisprudența sa, scopul și rolul acestui mecanism al dezlegării unor chestiuni de drept este altul. ... 49. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod, ... ...