Decizia ÎCCJ nr. 29/2017Punctul V

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 12. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă și asupra ei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici a unei alte sesizări, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 13. Referitor la condiția noutății, instanța de trimitere a făcut mai multe precizări. ... 14. Astfel, a arătat că întrebările ce fac obiectul sesizării sunt urmare a interpretării diferite pe care instanțele de contencios administrativ au dat-o Deciziei nr. 9 din 13 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu consecința apariției unor soluții divergente în ce privește: – interpretarea noțiunii de „domiciliu obligatoriu“, în sensul că unele instanțe apreciază că această situație include și împrejurările când persoana în cauză nu a avut voie să părăsească locuința decât cu acordul expres al organelor de stat și doar în situații speciale, fiind nevoit să se prezinte la miliție pentru a fi verificat în virtutea stabilirii statutului de chiabur ce ia fost atribuit (Decizia nr. 402/R din 12.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal), în timp ce alte instanțe apreciază că, în această situație, nu se poate reține că a fost instituită măsura domiciliului obligatoriu (Decizia nr. 819/R din 17.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Sentința nr. 484 din 1.07.2016 a Tribunalului Mureș - Secția de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 301/R din 7.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal); ... – mijloacele de probă ce pot fi folosite în dovedirea faptului că persoanei în cauză i-a fost aplicată măsura stabilirii domiciliului obligatoriu, unele instanțe apreciind că proba cu martori poate fi folosită chiar dacă la dosar sunt depuse acte oficiale din care nu rezultă că reclamantului sau familiei sale iar fi fost impusă măsura domiciliului obligatoriu (Decizia nr. 402/R din 12.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal), în timp ce alte instanțe consideră că actele oficiale au prioritate, martorii neputând aprecia ei înșiși caracterul de domiciliu obligatoriu, în contra actelor depuse (Sentința nr. 484 din 1.07.2016 a Tribunalului Mureș - Secția de contencios administrativ și fiscal și Decizia nr. 819/R din 17.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal). ... ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 15. Conform dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că, în cadrul Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, există două opinii jurisprudențiale: a) potrivit primei opinii este îndeplinită condiția ca reclamantul să fi avut stabilit domiciliu obligatoriu în perioada de referință, dacă acesta a avut interdicția de a părăsi casa și curtea casei fără a avea încuviințarea autorităților, neavând posibilitatea de a se muta din localitate, iar pentru executarea și menținerea efectivă a acestei măsuri a fost supus unei supravegheri continue din partea autorităților, fiind periodic verificat la locuința ce reprezenta domiciliul acestora. De asemenea, potrivit acestei opinii, se poate dovedi, chiar și numai prin proba cu martori, existența de facto a măsurii domiciliului obligatoriu. (Sentința nr. 887 din 13.11.2015 a Tribunalului Covasna - Secția civilă, menținută prin Decizia nr. 249 din 23.03.2016 a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 402/R din 12.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal; Sentința nr. 106 din 13.02.2015 a Tribunalului Covasna - Secția civilă, menținută prin Decizia nr. 571/R din 12.05.2016 a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal); ... b) în cea de-a doua opinie, la care aderă și completul care a formulat sesizarea, se reține că persoanele catalogate în perioada de referință drept „chiabur“ nu au beneficiat în mod automat de măsurile cu caracter reparatoriu pentru simplul fapt al apartenenței la această categorie socială, ci numai în măsura în care au îndeplinit condițiile impuse de reglementările aplicabile și că nu se impune o interpretare de natură a conduce la extinderea sferei beneficiarilor normei, prin includerea categoriei persoanelor cărora le-a fost limitată, sub diverse forme, libertatea de circulație, categorie ce nu a fost avută în vedere de legiuitor, întrucât stabilirea forțată a domiciliului presupune fixarea în spațiu a unei persoane, impunerea unei locații, cu limitarea subsecventă a libertății de mișcare a acesteia. În sensul acestei opinii, declarațiile martorilor pot fi avute în vedere doar dacă se coroborează cu înscrisurile, când acestea există, sau doar dacă sunt probe directe, nu indirecte (în sensul că prezintă doar supoziții ale martorilor în legătură cu un eventual refuz al autorităților de a aproba mutarea domiciliului reclamantului sau familiei sale, dacă aceștia ar fi formulat o solicitare cu acest obiect), când proba cu înscrisuri (acte oficiale) nu este posibilă. (deciziile nr. 615/R din 13.09.2016, nr. 301/R din 7.04.2016, nr. 39/R din 17.01.2017, nr. 470/R din 17.04.2015, nr. 259/R din 26.02.2015, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.) ... ... ... ...