Decizia ÎCCJ nr. 63/2017 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 9. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă și asupra ei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici a unei alte sesizări, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 10. Referitor la condiția noutății, instanța de trimitere a făcut precizarea că întrebarea ce face obiectul sesizării a apărut în practică, drept urmare a interpretării diferite date de către instanțele de contencios administrativ Deciziei nr. 9 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^1. ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 11. Conform dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că, în cadrul Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, există două orientări jurisprudențiale cu privire la problema de drept în discuție: a) Potrivit unei orientări^2, în cazul existenței unei hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile, după caz, prin care deja s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a unui membru al familiei reclamantului din litigiul dedus judecății, nu mai este necesară decât probarea calității reclamantului de component al aceleiași familii din care face parte beneficiarul hotărârii definitive anterioare, pentru a se trage concluzia că și reclamantul este îndreptățit la beneficiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990; ... b) Într-o altă orientare^3, la care raliază și instanța de trimitere, dimpotrivă, s-a considerat că existența unei hotărâri definitive anterioare, în sensul arătat mai sus, nu este suficientă, ci trebuie ca în cazul fiecărei persoane să fie administrate toate dovezile din care să rezulte calitatea acesteia de beneficiar al prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. S-a reținut că puterea de lucru judecat nu poate avea caracter absolut, întrucât fiecare situație trebuie analizată în particular, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, evocată mai sus, iar după data publicării sale, această decizie este obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel că nu pot fi pronunțate hotărâri care să contrazică această decizie. ... ... ... ...