Decizia ÎCCJ nr. 7/2017 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al inculpaţilor asupra chestiunii de drept sesizate În motivarea cererii de sesizare formulate de inculpatul M.L.C. prin apărător s-a arătat că, aşa cum rezultă din actul de inculpare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. (3) cu referire la art. 274 din Legea nr. 286/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 43 alin. (5) din Codul penal. Pentru a reţine această încadrare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi a reţinut că, în condiţiile în care prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 17.01.2012 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni (în fapt, 1 an şi 8 luni), se impune reţinerea stării de recidivă postexecutorie prevăzute de art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 43 alin. (5) din Codul penal. În realitate, prin Sentinţa penală nr. 22/2012 instanţa a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare, prin contopirea mai multor pedepse, iar în temeiul art. 83 din Codul penal a dispus revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 8 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 196 din data de 10.06.2008, urmând ca inculpatul să execute cele două pedepse (1 an, respectiv 8 luni), în total 1 an şi 8 luni închisoare. În aceste condiţii, nu este vorba de o condamnare mai mare de 1 an aşa cum prevăd dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul penal. Atât în practica judiciară, cât şi în literatura de specialitate (veche) s-a considerat că în astfel de situaţii pedepsele, deşi cumulate aritmetic, rămân distincte, iar pentru stabilirea stării de recidivă nu se poate lua în considerare cuantumul rezultat prin însumarea lor. În sprijinul acestei soluţii sunt şi dispoziţiile art. 83 din vechiul Cod penal care prevăd expres că, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, dispoziţii preluate în noul Cod penal în art. 88 şi art. 96. Din prevederile legale mai sus enunţate, care înlătură posibilitatea de contopire a pedepselor, rezultă clar că aceste două pedepse sunt distincte, iar împrejurarea că ele se execută cumulat aritmetic (în continuare una după alta) nu înlătură caracterul lor independent. Deci, luarea lor în seamă în vederea reţinerii stării de recidivă postexecutorie ar trebui să se facă plecând de la premisa pluralităţii de pedepse, fiecare având un cuantum distinct. În aceste condiţii, inculpatul nu a executat o pedeapsă mai mare de 1 an, ci două pedepse, una de 1 an şi cealaltă de 8 luni, situaţie care atrage neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în art. 41 alin. (1) din Codul penal, cele două pedepse aplicate inculpatului neputând forma primul termen al recidivei. Din punctul de vedere al inculpatului, la stabilirea primului termen al recidivei se are în vedere pedeapsa aplicată ca urmare a condamnării inculpatului pentru fiecare infracţiune în parte, şi nu pedeapsa pe care a fost obligat să o execute ca urmare a cumulului aritmetic între pedeapsa la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 17.01.2012 şi pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 196 din data de 10.06.2008 a cărei suspendare condiţionată a fost revocată prin Sentinţa penală nr. 22 din data de 17.01.2012. Ceilalţi apelanţi inculpaţi, prin apărători, au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că cererea de sesizare este întemeiată. ...