Decizia ÎCCJ nr. 3/2017 (RIL)Punctul III

III. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj 6. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, titularul sesizării, a constatat existenţa practicii judiciare neunitare a instanţelor judecătoreşti asupra problemei de drept semnalate şi, prin Hotărârea nr. 88 din 28 septembrie 2016, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra problemei de drept evocate, fără a-şi exprima opinia cu privire la orientarea jurisprudenţială pe care o consideră ca fiind legală. ... IV. Opinia procurorului general 7. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în principal, că problema de drept nu este aptă a fi soluţionată pe calea unui recurs în interesul legii, întrucât implică o interpretare şi aplicare cazuală a dispoziţiilor legale evocate de titularul sesizării, în funcţie de circumstanţele concrete ale litigiilor în care se solicită revizuirea pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 8. În subsidiar a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865, în lipsa unei hotărâri a instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori a hotărârii prin care s-a declarat fals înscrisul, termenul de revizuire de o lună pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4 din acelaşi act normativ curge de la data la care partea a luat la cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre judecătorească penală. Aceste împrejurări trebuie constatate prin actul procurorului sau hotărârea instanţei penale, astfel încât, în interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, sintagma „data producerii acestora“ exprimă data la care împrejurările ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acesteia au fost constatate şi au primit efecte în procesul penal. De la data acestor acte începe să curgă termenul de 3 ani, a cărui împlinire marchează momentul obiectiv pentru curgerea termenului de revizuire de o lună. ... 9. Esenţa problemei de drept constă în a se stabili data producerii împrejurărilor pentru care condamnarea sau declararea falsului nu se mai poate obţine în cadrul procesului penal. Altfel spus, întrebarea pe care o ridică actul de sesizare este dacă termenul de 3 ani prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 se calculează de la data la care aceste împrejurări s-au produs în mod obiectiv în realitatea factuală a cauzei penale sau de la data la care primesc valoare juridică printr-un act al autorităţii judiciare penale. ... 10. Pentru a nu priva de aplicare niciunul dintre cele două momente prevăzute de lege, de la care curge termenul de revizuire, aplicarea textului ar trebui să plece de la o analiză concretă a fiecăreia dintre cauzele prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală de la 1968 (art. 16 din actualul Cod de procedură penală) şi a modului concret în care ele îşi produc efectele în procesul penal. ... 11. Astfel, unele dintre împrejurările care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acesteia se produc obiectiv, ca fapte juridice stricto sensu (prescripţia răspunderii penale, decesul făptuitorului) sau ca act de voinţă al puterii legiuitoare (amnistia) şi operează, fie in rem, fie in personam, după caz. Procurorul sau instanţa penală au rolul de a constata, prin actele de procedură pe care le îndeplinesc, intervenirea acestora în economia judiciară a cauzei penale şi de a le da efectele juridice cuvenite. ... 12. Aceste acte de procedură îndeplinesc, din perspectiva cererii de revizuire, rolul de dovezi pentru încadrarea în motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 13. Însă, observaţiile de mai sus nu au o valoare absolută, general valabilă. Bunăoară, atunci când impedimentul este dat de prescripţia răspunderii penale, pot exista cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei a căror incidenţă şi efecte sunt supuse unor evaluări judiciare din partea organelor specializate ale statului. ... 14. Dimpotrivă, în privinţa altor impedimente legale, precum cele care constau în lipsa temeiului răspunderii penale (inexistenţa faptei; fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate), evaluarea judiciară din procesul penal are valenţe mult mai largi. În aceste situaţii, soluţia pe care procurorul sau instanţa penală o pronunţă şi prin care acestea primesc efectele specifice în planul procesului penal constituie, din perspectiva cererii de revizuire pe care partea o întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, însăşi împrejurarea care a împiedicat obţinerea unei hotărâri de condamnare sau declararea falsului. ... 15. De asemenea, unele dintre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea în continuare a acesteia (de exemplu, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii; existenţa unor cauze justificative) sunt concomitente faptei însăşi, dar primesc efecte în cadrul procesului penal în urma unei judecăţi de valoare în cuprinsul actului emis de instanţa penală sau de organul de urmărire penală. Aplicarea în privinţa acestor impedimente a termenului de 3 ani raportat la momentul săvârşirii faptei ar lipsi de orice aplicabilitate momentul subiectiv de la care curge termenul de o lună. ... 16. Dacă s-ar considera că, în toate cazurile, data producerii împrejurărilor despre care se face vorbire în textul supus interpretării este data emiterii actului procesual penal prin care acestea, fiind constatate, primesc efecte în planul procesului penal, ar însemna ca regularitatea cererii de revizuire din perspectiva respectării termenului de exercitare să fie examinată cvasiexclusiv prin raportare la termenul de o lună calculat de la data la care partea a cunoscut acest act. Ca atare, aplicarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 va cunoaşte o aplicare practică extrem de redusă, doar în privinţa acelor situaţii în care partea nu a cunoscut actul procedural prin care se constată intervenirea impedimentelor legale în termen de 3 ani de la emiterea acestuia ori atunci când revizuentul nu a fost subiect procesual principal în cauza penală. ... 17. În măsura în care instanţa supremă va opta pentru o rezolvare unitară s-a considerat că demersul de interpretare a normei în discuţie ar putea avea în vedere, pe de o parte, scopul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, precum şi scopul instituirii termenului de 3 ani, acela de a se asigura securitatea raporturilor juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti definitive, toate acestea urmând a fi raportate la finalitatea oricărei interpretări juridice, şi anume, aplicarea normei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat). ... 18. Termenul de decădere în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac pentru acest motiv este cel de o lună, termen aplicabil pentru majoritatea motivelor de revizuire. ... 19. Momentul de la care începe să curgă acest termen - dies a quo - a fost adaptat situaţiilor încadrabile în motiv, avându-se în vedere şi opţiunea legiuitorului de a consacra posibilitatea instanţei de revizuire de a cerceta, ea însăşi, pe cale incidentală, infracţiunea sau falsul. ... 20. Astfel, atunci când infracţiunea judecătorului, martorului sau expertului nu mai poate fi constatată printr-o hotărâre a instanţei penale ori falsul nu mai poate fi declarat, de asemenea, printr-o hotărâre judecătorească, prin art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 au fost prevăzute două momente - un moment subiectiv - data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală şi un moment obiectiv - nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestor împrejurări. ... 21. Momentul luării la cunoştinţă reprezintă o chestiune de fapt şi poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. ... 22. Termenul de 3 ani constituie un termen determinat obiectiv, menit să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să curme incertitudinea cu privire la deznodământul unui proces într-un termen rezonabil. ... 23. Fără a avea natura juridică a unui termen de decădere ori de prescripţie, termenul de 3 ani marchează un interval maxim de la împlinirea căruia termenul de revizuire de o lună începe să curgă inevitabil. ... 24. El constituie un termen-limită în care partea interesată are posibilitatea să cunoască impedimentul pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face prin hotărâre penală, curge de la un moment determinabil în mod obiectiv (data producerii împrejurărilor care împiedică pronunţarea unei hotărâri penale), independent de poziţia subiectivă a părţii interesate în formularea cererii de revizuire, de a cunoaşte această împrejurare, nefiind susceptibil de întrerupere sau suspendare. ... 25. În doctrină s-a arătat că, de vreme ce textul vorbeşte despre data la care au intervenit împrejurările care împiedică pronunţarea unei hotărâri penale, perioada de 3 ani fiind lăsată la dispoziţia părţii interesate, spre a afla de aceste împrejurări, rezultă că el curge de la producerea împrejurărilor, iar nu de la data la care au fost constatate printr-o hotărâre sau printr-un act al organelor penale. ... 26. Susţinerea doctrinară apare ca fiind corectă pentru anumite împrejurări punctuale - decesul făptuitorului, prescripţia răspunderii penale, cu rezerva că, în privinţa acesteia din urmă, pot interveni cauze de întrerupere sau suspendare care presupun, astfel cum s-a arătat, o evaluare judiciară, supusă, eventual, căilor de atac în procesul penal. ... 27. De aceea, încercarea de generalizare şi aplicare unitară a textului ar putea să se orienteze spre o soluţie contrară celei oferite de doctrină, de vreme ce atât motivul de revizuire, cât şi condiţiile în care instanţa de revizuire poate cerceta pe cale incidentală infracţiunea sau falsul sunt subsumate existenţei unui act al procurorului sau al instanţei penale prin care, constatându-se impedimentul la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, acesta primeşte efecte în plan procesual penal şi deschide părţii posibilitatea de a declara calea extraordinară de atac a revizuirii. ... 28. Ca atare, se poate afirma că actul îndeplinit în cadrul procesului penal prin care se constată împrejurarea care împiedică constatarea infracţiunii sau declararea falsului în cadrul acestui proces îndeplineşte funcţia şi are valoarea nu doar a unui simplu mijloc de probă pentru dovedirea încadrării în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865, ci constituie însăşi împrejurarea despre care face vorbire art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din acelaşi act normativ. ... 29. Doar în această abordare pot fi conciliate exigenţele motivului de revizuire analizat, sub aspect probatoriu, cu cele care ţin de regularitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac sub aspectul termenului în care poate fi declarată. ... 30. Revizuentul nu se poate substitui subiecţilor oficiali ai procesului penal în ceea ce priveşte aprecierea asupra intervenirii vreunui impediment legal în exercitarea acţiunii penale şi nici nu i se poate pretinde acestuia să antameze judecăţile de valoare pe care organele judiciare penale le vor emite cu privire la faptele asupra cărora au fost sesizate. ... 31. Mai mult, din perspectiva instanţei care soluţionează cererea de revizuire ar însemna ca, cel puţin teoretic, acesteia să i se deschidă posibilitatea de a se pronunţa ea însăşi asupra existenţei vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 10 din Codul de procedură penală de la 1968 - corespunzător art. 16 din Codul de procedură penală din 2010, mai înainte ca autorităţile judiciare penale să fi dat vreo soluţie definitivă cu privire la infracţiune. Or, o atare posibilitate depăşeşte cercetarea pe cale incidentală a infracţiunii sau a falsului şi plasează în sarcina instanţei de judecată care soluţionează revizuirea în procesul civil obligaţia de a statua ea însăşi asupra motivelor care împiedică exercitarea acţiunii penale, cu depăşirea atribuţiilor ce îi sunt recunoscute de lege în cazul în care se invocă motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 32. Ca atare, dacă se consideră că data producerii împrejurărilor la care se referă art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 este chiar data emiterii actului de procedură penală de către unul dintre subiecţii oficiali ai procesului penal, act prin care aceste impedimente sunt constatate şi primesc efecte în cadrul procesului penal, termenul obiectiv de 3 ani ar urma să curgă de la data acestui act. ... 33. De la momentul împlinirii celor 3 ani începe să curgă termenul de decădere, de o lună, pentru declararea revizuirii. ... 34. Procurorul general a apreciat că în această interpretare şi aplicare a legii scopul instituirii termenului de 3 ani nu este lipsit de orice eficienţă juridică. Indiferent de momentul la care partea a luat cunoştinţă de actul procurorului sau hotărârea instanţei penale şi intervalul de timp rămas pentru îndeplinirea actului de procedură, cererea de revizuire trebuie formulată în termenul de decădere de o lună calculat, atât prin raportare la momentul subiectiv (data luării la cunoştinţă), cât şi prin raportare la momentul împlinirii celor 3 ani calculaţi de la data emiterii actului din procesul penal. ... ... ...