Decizia ÎCCJ nr. 5/2017 (HP)Punctul VIII

VIII. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale A fost identificată Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 71 din data de 29 ianuarie 2014, prin care s-a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253^1 din Codul penal şi s-a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate. În acest sens Curtea Constituţională a statuat, prin considerente general obligatorii, că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ“, iar „noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal“. De asemenea, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a statuat - referindu-se la ambele reglementări, atât la Codul penal din 1969, cât şi la noul Cod penal - că excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului. Aşa fiind, Curtea a apreciat că determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public. A mai fost identificată Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din data de 23 martie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totodată, s-a apreciat că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică şi care trebuie să discearnă între interpretarea doctrinară specifică dreptului penal, cea folosită în dreptul administrativ şi cea din dreptul civil, cum susţine autorul excepţiei, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale. ... 2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a analizat scopul utilizării de către legiuitor, în dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, a expresiei „funcţie publică de orice natură“, iar nu „funcţie publică“, şi anume acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunea de „funcţie publică“ în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007), cu modificările şi completările ulterioare, şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale. Astfel, instanţa supremă a reţinut că sintagma „funcţie publică de orice natură“, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică aşa cum este ea înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de „funcţionar public“ este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Decizia nr. 19/2015 din 4 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 5 august 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Codul penal. ... ...