Decizia ÎCCJ nr. 9/2017 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 42. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: ... 43. Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul procedural al pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; ... – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. ... ... 44. Prin prezenta sesizare, formulată de Curtea de Apel Oradea, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor: – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare - forma iniţială a reglementării - în sensul de a se statua dacă textul normativ include, în sfera destinatarilor drepturilor pe care le prevede, numai personalul contractual ori include şi funcţionarii publici, respectiv funcţionarii publici cu statut special; ... – art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă - în sensul de a se statua dacă noţiunea de „funcţionar public“ la care face referire textul normativ include şi funcţionarii publici cu statut special. ... ... 45. Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă se constată că există o cauză în curs de judecată, în contextul în care cauza pendinte a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.592/CA/2015 din 19 noiembrie 2015, care a respins acţiunea reclamanţilor, funcţionari publici cu statut special, având ca obiect plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul teritorial Bihor şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, fiind formulat şi recurs incident de către pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu“ Oradea. ... 46. Cauza aflată în faza recursului este în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal învestit cu soluţionarea pricinii în ultimă instanţă, urmând să pronunţe o hotărâre definitivă, conform art. 96 pct. 3 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.“ ... 47. Prin urmare, nu există aspecte de inadmisibilitate în ceea ce priveşte existenţa unui litigiu şi calitatea instanţei de sesizare, situaţie în care se impune analiza admisibilităţii cererii prin raportare la condiţiile legate de problema de drept a cărei lămurire se solicită. ... 48. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată că sunt conturate o serie de neregularităţi de natură a contura neîndeplinirea cerinţei noutăţii chestiunii de drept cu care a fost sesizată. ... 49. Condiţia noutăţii unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, astfel cum o realizează instanţa de trimitere, numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea că asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. ... 50. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în jurisprudenţa sa anterioară^1, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, deoarece criteriul vechimii, prin raportare exclusivă la anul emiterii actului normativ supus dezbaterii, nu poate fi absolutizat. Cu toate acestea, trebuie subliniat ca fiind esenţial în examinarea îndeplinirii cerinţei noutăţii aspectul ca în privinţa chestiunii de drept instanţele să nu fi dat o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial. ... 51. Aşadar, relevante în examinarea condiţiei noutăţii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită pe calea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în materia de referinţă, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor judecătoreşti, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată. ... 52. Pentru a verifica existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe de către instanţele naţionale au fost emise adrese către curţile de apel din ţară, care au verificat practica judiciară la nivelul propriilor instanţe, precum şi al tribunalelor situate în circumscripţia teritorială, comunicând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia care face obiectul sesizării de faţă. ... 53. Studierea răspunsurilor formulate de curţile de apel cu privire la chestiunea de drept supusă analizei relevă concluzia neîndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii de drept semnalate, deoarece în privinţa dispoziţiilor legale înscrise în art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, invocate ca temei al acţiunii cu care instanţa de trimitere este învestită în faza procesuală a recursului, practica judiciară şi punctele de vedere ale instanţelor din ţară sunt unitare, fiind pronunţate în această materie, încă din anul 2015, hotărâri judecătoreşti definitive care au adoptat, unanim, acelaşi gen de soluţie. ... 54. Examenul jurisprudenţial al hotărârilor judecătoreşti remise de curţile de apel din ţară (la care s-a făcut referire la pct. VI) scoate în evidenţă că opinia unanimă a instanţelor este orientată, pentru aceleaşi raţiuni de interpretare a legii, spre soluţia respingerii acţiunilor formulate de reclamanţii, funcţionari publici cu statut special (poliţişti), care au ca obiect plata contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanţă în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată/an, drepturi decurgând din raporturile de serviciu derulate între părţile litigante, acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. ... 55. În acest context se constată că problema de drept supusă dezbaterii de către titularul sesizării şi-a pierdut caracterul de noutate, deoarece existenţa unei practici cristalizate în timp a instanţelor judecătoreşti şi orientarea constantă şi unanimă a jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor de drept care fac obiectul sesizării nu reclamă o serie de noi clarificări ale acestora, în contextul modificărilor legislative intervenite faţă de cele anterioare, de natură a impune o reevaluare sau reinterpretare a textelor legale analizate. ... 56. Aşadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se cere nu este una nouă, nefiind îndeplinite criteriile care sunt de natură să caracterizeze noutatea problemei supuse dezbaterii, drept condiţie a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile. ... 57. De altfel, solicitarea privind declanşarea mecanismului pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în privinţa normelor de drept care fac obiectul analizei de faţă a fost respinsă constant de către instanţele judecătoreşti, învestite în ultimă instanţă cu acelaşi gen de acţiune, întrucât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece problema de drept semnalată nu reprezintă o chestiune de drept nouă, fiind deja pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de către curţile de apel din ţară, jurisprudenţa fiind unitară în interpretarea normelor în discuţie (a se vedea, în acest sens: Decizia civilă nr. 4.585 din 6 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 30.179/3/2015, Decizia civilă nr. 710 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în Dosarul nr. 1.888/40/2015, Decizia civilă nr. 757 din 6 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3.721/117/2015). ... 58. În cuprinsul actului de sesizare instanţa de trimitere a precizat că, deşi la nivelul Curţii de Apel Oradea nu au fost pronunţate hotărâri care să dezlege problema de drept supusă dezbaterii, la nivelul instanţelor din ţară au fost pronunţate soluţii diferite de cea pronunţată prin Sentinţa nr. 2.592/2015 a Tribunalului Bihor, supusă prezentului control de legalitate, şi a făcut trimitere la Sentinţa nr. 652 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Vrancea pronunţată în Dosarul nr. 1.495/91/2015 şi Sentinţa nr. 261 din 19 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 30.179/3/2015, prin care au fost admise cereri similare, în sensul obligării pârâţilor la plata în favoarea reclamanţilor funcţionari publici a sumelor de bani reprezentând contravaloarea voucherelor de vacanţă pentru perioada 2012-2014. ... 59. Din această perspectivă, în cazul analizat, cerinţa noutăţii chestiunii de drept tot nu poate fi considerată îndeplinită, deoarece soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti la care a făcut referire instanţa de trimitere au fost reformate în calea de atac a recursului, fiind pronunţate Decizia nr. 454/2016 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Decizia nr. 4.585/2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sentinţele recurate fiind casate şi, în rejudecare, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă, instanţele de recurs dând normelor de drept în discuţie aceeaşi interpretare avută în vedere de jurisprudenţa deja consacrată în materie. Mai mult, în contextul în care s-ar fi conturat o eventuală practică neunitară, aspect sugerat de către instanţa de trimitere, sesizarea instanţei supreme nu ar putea fi realizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât scopul acestui mecanism procedural, respectiv acela al preîntâmpinării practicii neunitare, nu mai poate fi atins în ipoteza semnalată. ... 60. Separat de aceste aspecte care vizează examinarea condiţiei noutăţii chestiunii de drept, pentru ca mecanismul procedural reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie denaturat de la scopul său firesc şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricăror impedimente care ar obstacula activitatea judecătorului pentru emiterea actului jurisdicţional final. ... 61. În acest sens, în doctrină a fost subliniată opinia că sesizarea trebuie să privească o normă de drept susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. ... 62. De aceea, chiar dacă nu este prevăzută expres ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. ... 63. În acest context al analizei, se observă că, spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme^2 legislaţia internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect. ... 64. Din această perspectivă, identificarea problemei de drept care poate forma obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie examinată şi prin raportare la obligaţiile judecătorului de a primi şi soluţiona cererile de competenţa instanţelor judecătoreşti în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, obligaţie ce este ridicată la rang de principiu fundamental ce îşi găseşte consacrarea în prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. ... 65. Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei, deoarece „această condiţie a dificultăţii serioase a întrebării prealabile permite judecătorului să fie lămurit asupra unei întrebări importante, fără a-l libera de obligaţia să de a judeca pricina şi fără a se întârzia în mod inutil procesul în favoarea uneia dintre părţi“^3. ... 66. Din această perspectivă, întrucât normele legale au întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care trebuie să se extragă esenţa aplicabilă la cazul concret, aplicarea legii de către judecător presupune interpretarea acesteia, adică determinarea conţinutului şi sensului ei exact la situaţia concretă dedusă judecăţii. Chiar şi în situaţia în care legea este incompletă pentru rezolvarea cererii respective, judecătorul este chemat să se pronunţe şi să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina şi jurisprudenţa, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conţinutul şi sensul normei şi a o putea aplica situaţiei de fapt conturate în cazul dedus judecăţii. ... 67. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale în scopul de a se determina dacă în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 sunt incluşi şi funcţionarii publici, respectiv funcţionarii publici cu statut special (calitate deţinută de reclamanţii din prezenta cauză), şi dacă noţiunea de „funcţionar public“ la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2015, include categoria funcţionarilor publici cu statut special. ... 68. Trebuie remarcat că dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită de către titularul sesizării nu comportă o dificultate reală, în sensul că textele legale ar ridica modalităţi diferite de interpretare, deoarece normele de drept supuse analizei sunt clare şi lipsite de echivoc. Nu se semnalează nici prezenţa vreunei ambiguităţi de reglementare sau a existenţei unei sincope în corelarea acestora cu alte dispoziţii legale în vigoare. ... 69. De altfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu este una veritabilă şi datorită faptului că problema supusă analizei nu implică noutate, deoarece şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, normele de drept în discuţie fiind interpretate unitar şi constant de către instanţele naţionale. Raţionamentul judiciar care a fundamentat soluţiile pronunţate în cauze similare s-a axat pe analiza de conţinut şi succesiunea în timp a normelor înscrise în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 care reglementează acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă în raport cu intervalul temporal solicitat, dar şi pe corelarea acestor norme cu dispoziţiile speciale reglementate de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) şi Legea nr. 188/1999. ... 70. În forma să iniţială, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, prevedea la alin. (2) şi (3) că: (2) Instituţiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă. (3) Tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“ ... 71. În urma aprobării cu modificări şi completări a ordonanţei de urgenţă, prin Legea nr. 94/2014, art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă are următorul cuprins: (2) Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă. (3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“ Prin actul normativ de aprobare a ordonanţei de urgenţă noţiunea de „tichete de vacanţă“ a fost înlocuită cu cea de „vouchere de vacanţă“. ... 72. Textul a suferit o nouă modificare, prin Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, art. 1 alin. (2) având următorul cuprins: „(2) Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, care încadrează funcţionari publici şi/sau personal prin încheierea unui contract individual de muncă, după caz, acordă, în condiţiile legii, prime de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă.“ ... 73. În raport cu conţinutul explicit al dispoziţiilor legale evocate, instanţele judecătoreşti au reţinut că tichetele/voucherele de vacanţă se acordă numai în condiţiile legii. ... 74. S-a avut în vedere, în esenţă, din coroborarea dispoziţiilor înscrise în art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 - forma iniţială a reglementării, până la modificările intervenite prin Legea nr. 173/2015 - că obligaţia de acordare a tichetelor de vacanţă de către instituţiile publice şi celelalte entităţi prevăzute de lege era prevăzută strict pentru personalul contractual. Relativ la sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, forma iniţială a reglementării, instanţele au examinat măsura în care reclamanţii, în calitatea acestora de funcţionari publici cu statut special, se încadrează în categoria de personal prin încheierea unui contract individual de muncă, astfel cum rezidă în mod expres din dispoziţia legală evocată. ... 75. Raportat la acest aspect s-a avut în vedere că dispoziţiile Legii nr. 360/2002 statuează că poliţiştii sunt subiecţi de drept ai raportului de serviciu şi nu de muncă, ce rezultă din actul administrativ de numire în funcţie, astfel cum este stipulat şi în cuprinsul Legii nr. 188/1999. ... 76. Analiza de conţinut a normelor înscrise în textul evocat realizată de instanţele judecătoreşti a evidenţiat concluzia că dispoziţia legală vizează expres personalul angajat în temeiul unui contract individual de muncă, şi nu pe cel care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de serviciu, situaţie în care s-au regăsit reclamanţii. ... 77. Ulterior, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 a fost modificat prin Legea nr. 173/2015, dispoziţii în accepţiunea cărora în noţiunea de „funcţionar public“ sunt incluşi şi funcţionarii publici cu statut special. ... 78. În soluţionarea acţiunilor cu care au fost învestite, instanţele au examinat şi condiţia prevăzută de dispoziţiile legale înscrise în art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, potrivit căreia tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Or, prin acte normative subsecvente celui în care se prevedea acordarea contravalorii tichetelor/voucherelor respective s-a prevăzut expres că în bugetele instituţiilor publice nu au fost prevăzute sume pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora. ... 79. S-a mai avut în vedere şi împrejurarea că dreptul la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă nu este un drept fundamental, ci un drept salarial suplimentar, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât modalitatea de plată a acestora, cât şi să le modifice în anumite perioade de timp, să le suspende sau chiar să le anuleze, în funcţie de politica bugetară şi de resursele financiare existente. ... 80. Raţionamentul judiciar expus în considerentele hotărârilor judecătoreşti remise de curţile de apel nu relevă aspecte care să conducă la concluzia că este vorba de incidenţa unor dispoziţii legale imperfecte, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă şi care ar necesita o rezolvare de principiu în scopul împiedicării unei jurisprudenţe neunitare sub aspectele vizate de întrebările care fac obiectul sesizării de faţă. ... 81. În acest context, reamintind că finalitatea demersului hotărârii prealabile este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept care necesită o rezolvare de principiu în vederea prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, interpretarea corectă a prevederilor legale invocate de titularul sesizării poate fi lesne realizată, în scopul soluţionării cauzei respective, prin analiza de conţinut a normelor care guvernează condiţiile legale privind acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă şi urmărirea evoluţiei legislative a acestora în raport cu circumstanţele concrete ale litigiului conturate prin cererea de chemare în judecată şi motivele de recurs evocate. Or, asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege la circumstanţele ce caracterizează litigiul nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, acestea constituind exclusiv atributul ce revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei de faţă. ... 82. În considerarea argumentelor expuse, apreciem că sesizarea de faţă nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. ... 83. Faţă de argumentele evocate mai sus, ce fundamentează inadmisibilitatea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, care prevalează, nu se mai impune analizarea celorlalte elemente de admisibilitate. ... 84. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea va fi respinsă ca inadmisibilă. ... ...