Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 19/2016 (HP)Paragraful 76

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
27.09.2016
Dosarul
2.246/1/2016

În concluziile scrise s-a arătat că, drept urmare a analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a rezultat că instanţa care sesizează este Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. S-a menţionat în esenţă că această cauză nu se mai află însă în cursul judecăţii, fiind depăşită etapa dezbaterilor pe fondul contestaţiei, iar condiţia referitoare la existenţa unei probleme de drept care să necesite interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este, nici aceasta, îndeplinită.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie