Decizia CCR nr. 502/2024Punctul 31

31. Cu privire la durata stocării datelor din registru, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în Hotărârile din 22 iunie 2017, respectiv din 13 februarie 2020, pronunțate în cauzele Aycaguer împotriva Franței, respectiv Gaughran împotriva Regatului Unit, că statul și-a depășit marja de apreciere, iar afectarea dreptului la respectarea vieții private a reclamantului a fost disproporționată, întrucât, în prima cauză, procedura de radiere din Registru era prevăzută doar în cazul persoanelor suspectate, nu și în cazul persoanelor condamnate, iar, în cea de-a doua cauză, s-a constatat că există un regim de păstrare a datelor pentru o perioadă nedeterminată. Instanța europeană a reținut că, în cazul în care statul se plasează la limita marjei de apreciere, acordându-și o competență extinsă de înregistrare, pe o perioadă nedeterminată, existența și funcționarea anumitor garanții devin decisive. În mod similar a statuat instanța europeană și în Hotărârea din 24 ianuarie 2019, pronunțată în Cauza Catt împotriva Regatului Unit, în care, cu referire la o „bază de date a extremismului“, a acceptat existența unei nevoi presante de a se colecta date cu caracter personal despre reclamant, însă nu a confirmat existența unei nevoi presante de a se înregistra pe un termen nelimitat datele reclamantului. Curtea a subliniat, încă o dată, că, acolo unde statul a ales să instituie un asemenea sistem, necesitatea unor garanții procedurale efective devine decisivă. Acele garanții trebuie să permită radierea oricăror asemenea date, odată ce păstrarea lor a devenit disproporționată. ...