Decizia CCR nr. 503/2024Punctul 13

13. Referitor la momentul consumării infracțiunii, literatura de specialitate a stabilit că „o infracțiune tip se consideră consumată atunci când toate condițiile din conținutul incriminării sunt întrunite, adică atunci când fapta, în obiectivitatea sa concretă, corespunde perfect obiectivității juridice din textul incriminator“ (V. Dongoroz, Drept penal, Reeditarea ediției din 1939, Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 241); „infracțiunea fapt consumat se realizează atunci când activitatea infracțională prezintă toate condițiile cerute de lege pentru existența infracțiunii în configurația tipică a acesteia. Infracțiunea se consumă în momentul în care fapta săvârșită produce rezultatul tipic, potrivit legii, pentru existența infracțiunii în forma tip“ (C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 438); „consumarea infracțiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte atunci când se realizează o perfectă coincidență între fapta concret săvârșită de autor și modelul-tip descris în norma de incriminare“ (F.Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, volumul I, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 666). Așadar, data la care se consideră săvârșită o infracțiune este data de la care fapta concret comisă dobândește relevanță penală, după caz: momentul consumării sau chiar și momentul de la care se poate reține comiterea tentativei respectivei infracțiuni. În acest ultim caz, desigur, sunt avute în vedere doar ipotezele incriminărilor în raport cu care tentativa este posibilă și relevantă penal (incriminată/pedepsibilă) - din moment ce art. 174 din Codul penal legiuitorul se referă la „(...) faptele pe care legea le pedepsește (...) ca tentativă“. ...