Decizia ÎCCJ nr. 8/2016 (HP)Paragraful 232

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.03.2016 · dosar 558/1/2016
Paragraful 232
În acest sens, chiar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat, în mai multe hotărâri, că funcţia conferită Curţii, în cadrul art. 267 TFUE, este de a contribui la administrarea justiţiei în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative asupra unor probleme generale sau ipotetice (a se vedea, printre altele, hotărârea Paint Graphos, punctul 32). Curtea poate refuza să soluţioneze o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanţă naţională dacă este evident că interpretarea solicitată, a dreptului Uniunii, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care iau fost adresate (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2007, Van der Weerd şi alţii, C 222/05-C 225/05, Rep., p. I 4233, pct. 22, Hotărârea Les Vergers du Vieux Tauves, pct. 17, precum şi Hotărârea Paint Graphos şi alţii, pct. 31).
Sursa oficială ↗