Decizia CCR nr. 466/2024Punctul 24
Punctul 24
24. De altfel, Curtea constată că susținerile referitoare la absența unor criterii obiective potrivit cărora sancțiunea disciplinară a mustrării scrise se poate aplica direct de către conducătorul autorității publice cu efectuarea cercetării disciplinare ori de către conducătorul autorității publice la propunerea comisiei de disciplină, fără efectuarea cercetării disciplinare, nu se circumscriu conținutului normativ al prevederilor legale criticate, ci vizează, în esență, interpretarea dispozițiilor legale criticate, inclusiv prin raportare la întreg ansamblul normativ din care acestea fac parte. Or, asemenea aspecte excedează controlului de constituționalitate, fiind de competența autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, a instanțelor judecătorești. ...
Sursa oficială ↗