Decizia ÎCCJ nr. 9/2014 (HP)Paragraful 53

Ca principale argumente în sprijinul aprecierii globale a legii penale mai favorabile au fost invocate jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1.470 şi nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 1.092 din 18 decembrie 2012) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008 dată în recurs în interesul legii), care a stabilit cu forţă obligatorie că aplicarea simultană a prevederilor mai favorabile din legi penale succesive este exclusă, întrucât s-ar ajunge la crearea unei a treia legi, ceea ar reprezenta o legiferare din partea organului judiciar, operaţiune interzisă de art. 61 din Constituţia României, care prevede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării; înţelesul noţiunii de lege penală conform art. 173 din Codul penal (care nu influenţează regulile de aplicare a legii penale în timp, motivul lămuririi acestei noţiuni fiind acela de a face cunoscută destinatarilor legii sfera normelor juridice a căror încălcare atrage răspunderea lor penală, indiferent de actul normativ care le conţine); reglementările cuprinse în art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care nu vizează aplicarea legii penale în situaţii tranzitorii, ci exprimă principiul activităţii legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, ce reclamă aplicarea legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014; principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, care interzice crearea unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi definitiv după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi, în comparaţie cu infractorii aflaţi deja în executarea unor hotărâri de condamnare la momentul intrării în vigoare a noului Cod, precum şi cu cei care au comis infracţiunile sub legea nouă; respectarea condiţiilor calitative ale legii, aşa cum au fost consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul previzibilităţii efectelor sale, combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive lăsând la liberul arbitru al organelor judiciare identificarea dispoziţiilor mai blânde din legi diferite, fără ca destinatarul legii să fi fost avertizat în mod neechivoc în legătură cu consecinţele încălcării enunţurilor legale.