Decizia CCR nr. 145/2024Punctul 9

9. Autoarele excepției susțin că o dovadă a lipsei de claritate și previzibilitate este faptul că organul fiscal a considerat inițial, prin două acte de control, că tranzacțiile comerciale au avut scop economic, ca să stabilească apoi contrariul. Lipsa de claritate și previzibilitate a textului de lege criticat permite autorităților fiscale să angajeze răspunderea administrativ-fiscală a agenților economici, deși aceștia și-au îndeplinit obligațiile instituite de Codul fiscal. Arată că aceleași critici se aplică și în ceea ce privește sintagma „pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției“. Invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind că îi revine administrației fiscale obligația să dovedească eventuala implicare a clienților (beneficiarilor) în operațiunile frauduloase realizate de furnizorii lor, iar în lipsa dovezilor în acest sens, administrația fiscală nu le poate refuza clienților dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată facturate de către furnizori în astfel de condiții. Apreciază că inclusiv normele metodologice date în aplicarea Codului fiscal sunt neconstituționale, deoarece adaugă în mod nepermis la lege, atât prin instituirea unui criteriu în plus în evaluarea comportamentului abuziv al contribuabilului, cât și prin lărgirea domeniului de aplicare al Codului fiscal. În final, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, apreciază că textul de lege criticat este lipsit de claritate și previzibilitate. ...