Decizia CCR nr. 145/2024Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin că textul de lege criticat este lipsit de claritate și previzibilitate. Acesta nu prevede criterii clare și precise în raport cu care autoritățile fiscale să analizeze conținutul/scopul economic al unei tranzacții comerciale desfășurate între doi agenți economici. Formularea de maximă generalitate a sintagmei „tranzacție care nu are un scop economic“ antrenează constant, în practică, o aplicare interpretativă, agentul economic controlat neputându-și adapta conduita. Astfel, dispozițiile criticate sunt de natură să îl pună pe beneficiarul bunurilor sau serviciilor achiziționate, care sunt considerate ca neavând scop economic/artificiale printr-o apreciere unilaterală și discreționară a organelor fiscale întemeiată pe comportamentul fiscal al furnizorilor anteriori din circuitul economic, în imposibilitatea de a se adresa unei instanțe de judecată care să poată verifica, pe baza probatoriului administrat, comportamentul fiscal al beneficiarului bunurilor și serviciilor, independent de comportamentul fiscal al furnizorului/furnizorilor acestor bunuri și servicii. În situația în care se constată că furnizorii anteriori de bunuri nu au achitat efectiv impozite și taxe datorate pentru operațiunile în cauză, instanța de judecată ar trebui să aplice art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și să respingă acțiunea beneficiarului, nemaiavând posibilitatea să verifice comportamentul fiscal al acestuia, adică să dispună o soluție de respingere a acțiunii, deși beneficiarul și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale proprii legate de operațiunea respectivă, cel/cei care nu și-a/și-au îndeplinit propriile obligații fiscale fiind furnizorul/furnizorii anterior(i) sau primul furnizor din lanțul de comercializare. ...