Decizia CCR nr. 61/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate nu sunt enunțate cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Astfel, recalificarea substanței și a conținutului economic ale activităților și tranzacțiilor derulate de contribuabili, realizată în temeiul art. 11 din Codul fiscal, poate rezulta în încadrarea conduitei contractanților în sfera ilicitului penal. Prerogativele reglementate prin art. 11 din Codul fiscal sunt extrem de generoase și imprecis delimitate de textul de lege, fapt de natură să ofere „o marjă de interpretabilitate“ discreționară și aleatorie organelor fiscale și organelor penale. Autorul excepției face referire la Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, apreciind că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate cât timp omisiunea evidențierii în documentele contabile a operațiunilor reconsiderate de organele fiscale/penale constituie infracțiune, marja de apreciere a acestora fiind una mult prea largă și plină de subiectivism. Legislația fiscală nu conține criterii precise, neechivoce, neinterpretabile, în baza cărora o tranzacție să poată fi calificată ca fiind artificială (din punct de vedere fiscal) și nici criteriile în baza cărora comportamentul fiscal al unui contribuabil să poată fi calificat ca fiind unul „artificial“ sau „inadecvat“. ...