Decizia CCR nr. 75/2024Punctul 44

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.02.2024 · dosar 3.541A/2023
Punctul 44
44. Codul administrativ consacră în mod expres, prin art. 305 alin. (1) , regula interdicției subconcesionării bunurilor ce fac obiectul proprietății publice. Prin legea criticată în cauza de față se preconizează consacrarea unei excepții de la această regulă, exclusiv pentru ipoteza prevăzută la art. 315 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, în care concesionar în contractul inițial de concesiune, încheiat cu statul sau autoritatea publică, este o companie națională, o societate națională sau o societate aflată în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea entităților prevăzute la art. 303 alin. (3) - (5) din aceeași ordonanță de urgență (adică acelea care au calitatea de concedent, respectiv statul, județul, comuna, orașul sau municipiul, după caz), care au fost înființate prin reorganizarea regiilor autonome și care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreținerea, repararea și dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora. ...
Sursa oficială ↗