Decizia CCR nr. 75/2024Punctul 52

52. De asemenea, Curtea apreciază că nu poate fi primită nici susținerea referitoare la neclaritatea prevederilor de lege supuse controlului de constituționalitate în ceea ce privește destinația veniturilor generate de subconcesiune, mai exact dacă aceste venituri ar trebui să revină companiei concesionare sau autorității publice, în calitate de concedent. Prevederile art. 315^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, introduse prin legea criticată în cauză, stabilesc în mod explicit că, prin excepție de la prevederile art. 307 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, potrivit cărora redevența obținută prin concesionare se constituie venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, redevența obținută prin subconcesionare se va face venit la bugetul companiilor naționale, societăților naționale sau societăților care au subconcesionat bunurile aparținând proprietății publice. Ceea ce trebuie subliniat însă este faptul că textul nou-introdus face o precizare esențială, în sensul că sumele reprezentând redevența în discuție pot fi utilizate exclusiv pentru „întreținerea, repararea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea bunurilor proprietate publică care au făcut obiectul concesionării și nu pot fi recuperate prin amortizare conform prevederilor legale în vigoare“ [art. 315^1 alin. (6) ]. Așadar, problema nu se poate pune în maniera în care autorii obiecției o abordează, în sensul că subconcesionarea ar transforma companiile publice în agenții imobiliare sau în entități de comercializare a bunurilor, depășind sfera lor de activitate fundamentală. ...