Decizia CCR nr. 46/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că, potrivit dispozițiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, apreciate ca fiind neconstituționale, căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane, reglementare care, în opinia autorilor, „induce echivocația și confuzia nenominării adecvate“ a subiecților căilor de atac și a persoanelor care pot exercita aceste mijloace procesuale. Menționează, totodată, că una dintre trăsăturile ideale ale legilor este și specificitatea, iar dacă aceasta lipsește, legea este considerată proastă. Se arată că în această etapă procesuală, ulterioară pronunțării hotărârii, prin „parte“ nu se înțelege, precum la judecata în primă instanță, subiectul din raportul juridic substanțial, raport pe care s-a „mulat“ cel procesual, ci persoana vizată prin hotărârea care constituie obiectul căii de atac, persoana căreia i s-a dat câștig de cauză ori care a fost condamnată. În cadrul sistemului legal se face o distincție necesară între sistemul legal ca un sistem de norme și sistemul legal ca un sistem de proceduri. Perspectiva participantului revine celui care, în cadrul unui sistem legal, participă la o argumentare, la o dezbatere privind ceea ce acest sistem dispune, interzice, permite și împuternicește, iar în centrul perspectivei participantului se află judecătorul. Dacă alți participanți (juriști, avocați sau persoane interesate) aduc argumente pro sau contra anumitor conținuturi ale sistemului, atunci ei se raportează la cum ar fi trebuit să decidă un judecător, presupunând că acesta dorea să decidă corect. ...