Decizia CCR nr. 616/2023Punctul 6

6. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că analiza judecătorului învestit cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă în cursul urmăririi penale este limitată de legiuitor la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, respectiv dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre situațiile prevăzute la lit. a) -d) ale alin. (1) al art. 223 din Codul de procedură penală, respectiv dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o serie de infracțiuni grave (apreciate astfel de legiuitor atât din perspectiva pedepsei prevăzute de lege, dar și prin raportare la anumite infracțiuni în mod expres prevăzute), iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, potrivit alin. (2) al aceluiași articol. De asemenea, reține că în cadrul acestei proceduri judecătorul analizează și celelalte condiții de dispunere a acestei măsuri preventive, care vizează scopul și condițiile generale de aplicare a măsurilor preventive, astfel cum sunt prevăzute în alin. (1) -(3) ale art. 202 din Codul de procedură penală. Subliniază că, în cadrul acestei proceduri, judecătorul de drepturi și libertăți nu se pronunță asupra temeiniciei acuzației aduse inculpatului, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, cu ocazia judecării pe fond a cauzei, analiza judecătorului de drepturi și libertăți fiind circumscrisă, printre altele, analizării probelor administrate în cursul urmăririi penale din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a unei/unor infracțiuni. Reține că instanța de control constituțional a fost anterior sesizată cu excepții de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în care s-a invocat, printre altele, că dispozițiile legale criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât acestea nu permit judecătorului de cameră preliminară să se pronunțe cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei. În acest sens, reține considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 253 din 25 aprilie 2017, paragraful 28, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Totodată, citând paragraful 30 din decizia menționată anterior, reține că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia, însă datele care ar putea conduce la concluzia că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată pot să apară doar în cursul cercetării judecătorești ca urmare a readministrării probelor din urmărirea penală ori a administrării de probe noi. Apreciază că principiile reținute de Curtea Constituțională în decizia mai sus menționată își găsesc aplicabilitatea și în procedura care are loc în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care nu este chemat să statueze asupra temeiniciei acuzației în materie penală, ci să analizeze, astfel cum s-a reținut anterior, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive. ...