Decizia CCR nr. 615/2023Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, în acord cu opinia formulată de instanța de judecată, reține că evaluarea stării de pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată de către instanță doar la nivel abstract, în raport exclusiv cu natura infracțiunii și limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, ci trebuie efectuată o analiză in concreto, în funcție de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei (circumstanțe reale) și de cele personale ale inculpatului. Observă, totodată, că s-a stabilit, pe cale jurisprudențială, că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate“ (hotărârile din 6 aprilie 2000, respectiv 27 iunie 1968, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Labita împotriva Italiei și Neumeister împotriva Austriei). Totodată, invocă considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 325 din 9 mai 2017 și nr. 99 din 25 februarie 2020. Apreciază că cele statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 99 din 25 februarie 2020, cu privire la analiza in concreto realizată cu ocazia prelungirii unei măsuri preventive de către judecătorul de drepturi și libertăți, se aplică mutatis mutandis și în cazul menținerii/ înlocuirii/revocării dispuse de către judecătorul de cameră preliminară în cursul procedurilor de verificare a legalității și temeiniciei măsurilor preventive. În ceea ce privește presupusa incompatibilitate a judecătorului de cameră preliminară de a mai soluționa, ulterior, fondul cauzei, menționează că acesta, în cursul procedurilor de verificare a legalității și temeiniciei măsurilor preventive, nu se pronunță asupra vinovăției inculpatului, aspect care să conducă la o încălcare a prezumției de nevinovăție. Judecătorul de cameră preliminară, la fel ca judecătorul de drepturi și libertăți (în cazul luării ori prelungirii măsurilor preventive), va realiza o evaluare provizorie a probelor de la dosar, în vederea stabilirii existenței sau nu a unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea unei infracțiuni, precum și cu privire la existența unei stări de pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește noțiunea de „suspiciune rezonabilă“, în absența unei definiții ori a unor criterii de stabilire a acestui caracter rezonabil, care să fie prevăzute de Codul de procedură penală, ea trebuie interpretată în sensul dat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la existența unor date, a unor informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca persoana cercetată să fi săvârșit infracțiunea de care este acuzată. Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana să fie, într-un final, și acuzată sau trimisă în judecată. Scopul arestării este să se continue cercetările, urmând să se confirme sau să se infirme motivele care constituie temei al arestării. ...