Decizia CCR nr. 239/2023Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și, în acest sens, reține că restrângerea exercițiului unor drepturi ale persoanei condamnate este justificată și chiar impusă de necesitatea apărării, în esența lor, a drepturilor și a libertăților fundamentale ale altor persoane, iar nivelul sancțiunii este proporțional cu gravitatea faptei și suficient de flexibil pentru a permite individualizarea pedepsei. Totodată, reține că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică astfel încât revine legiuitorului infraconstituțional competența să reglementeze, potrivit unor criterii ce țin de politica penală, incriminarea unor fapte sociale care aduc atingere relațiilor de serviciu, integrității funcțiilor și demnităților publice, desigur, cu obligația de a respecta, în același timp, prevederile constituționale, precum și pe cele de tehnică legislativă. De asemenea, invocă jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia nu are competența de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competența acestei autorități constituționale. Curtea recunoaște că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. ...