Decizia CCR nr. 684/2024Punctul 9

9. Guvernul, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție prevede că infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică în virtutea calității Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Acest aspect înseamnă că îi revine legiuitorului infraconstituțional competența să reglementeze care anume fapte constituie infracțiuni și care este regimul sancționator aplicabil acestora - potrivit unor criterii ce țin de politica penală -, cu obligația de a respecta, în același timp, prevederile constituționale. Astfel, competența legiuitorului se extinde inclusiv asupra stabilirii modalităților de individualizare a executării pedepselor și a posibilităților pe care le oferă judecătorului de a aprecia cu privire la acest domeniu. Stabilirea modalităților de individualizare a executării pedepselor și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă o măsură sau alta nu este de natură să afecteze caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acesteia, de vreme ce legea penală prevede în mod expres, prin norme clare, accesibile și previzibile condițiile în care pot fi dispuse renunțarea la urmărirea penală și amânarea aplicării pedepsei. În plus, stabilirea modalităților de individualizare a executării pedepselor și a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispuse reprezintă o opțiune de politică legislativă, aceasta constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituțional. Prin urmare, susținerile autorilor nu comportă aspecte de neconstituționalitate întrucât acestea țin de domeniul politicii legislative a legiuitorului și soluțiile adoptate de acesta nu pot fi cenzurate de Curtea Constituțională. Astfel, nu poate fi vorba despre încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție deoarece situațiile în care se găsesc persoanele față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv renunțarea la urmărirea penală sunt diferite. Apreciază că instituția amânării aplicării pedepsei capătă natura unui beneficiu recunoscut de lege inculpaților care au săvârșit infracțiuni cu un grad de pericol social redus, beneficiu de care pot avea parte dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Codul penal. ...