Decizia CCR nr. 609/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia face referire la ordine interne ale Ministerului Public pentru a susține că se impune lămurirea noțiunii „executarea hotărârilor penale“, prin interpretarea noțiunii de „faza de executare a pedepsei“, care nu se confundă cu faza executării hotărârilor penale. Din această perspectivă, interpretând normele legale criticate, apreciază că în cauzele care au ca obiect modificarea pedepsei pentru acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, precum și în contestațiile la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) , b) și c) din Codul de procedură penală se impune participarea procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), întrucât nu vizează executarea pedepsei, ci incidente cu privire la punerea în executare a hotărârilor penale definitive, în unele dintre aceste proceduri fiind evocat fondul cauzei, iar altele, deși nu pun în discuție aspecte care privesc fondul cauzei, vizează totuși asemenea aspecte, care, fiind incomplete, sunt stabilite pe calea contestației la executare. În același sens, apreciază că este discutabil dacă anularea renunțării la aplicarea pedepsei, în faza de executare, reprezintă o procedură care vizează exclusiv executarea pedepsei. Aceasta, întrucât în temeiul art. 80 și 81 din Codul penal, instanța de fond nu stabilește o pedeapsă, stabilirea pedepsei și condamnarea inculpatului având loc abia în procedura prevăzută de art. 581^1 din Codul de procedură penală. În consecință, consideră că această procedură, deși plasată în faza de executare a hotărârii penale, nu vizează executarea pedepsei, fiind similară cu cea de la judecata în fond și apel. De asemenea, cauzele având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei ca urmare a intervenirii unei legi penale noi (art. 585 din Codul de procedură penală), pentru ipoteza în care intervine o lege care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, nu reprezintă un aspect ce ține de executarea pedepsei, ci implică însuși temeiul acțiunii penale. În consecință, consideră că analiza și aprecierea cu privire la dispariția temeiului acțiunii penale ar trebui făcută tot de către procurorii care au exercitat acțiunea penală. Totodată, cât privește procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală, reține că aceasta implică și ipoteza în care se pune problema înlăturării totale/parțiale a executării unor măsuri educative. Or, măsurile educative, nefiind pedepse, nu intră în noțiunea de fază a executării pedepsei. Mai mult, apreciază că ansamblul procedurii prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală presupune, în mod necesar, o evaluare cu privire la legea penală mai favorabilă sau legea de dezincriminare. În concluzie, susține că interpretarea corectă a normei criticate este aceea că, în cauzele având ca obiect una dintre procedurile menționate, în care a participat în primă instanță procurorul D.I.I.C.O.T., se impune participarea tot a procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât sentințele pronunțate de prima instanță în această materie sunt afectate de motivul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului „competent“ potrivit legii. ...