Decizia CCR nr. 577/2023Punctul 7
Punctul 7
7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului ales al autoarelor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează că ar restricționa obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a explica deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, într-un mod rezonabil, datele comunicate aferente calculului taxei clawback și, eventual, modificările operate în dinamica contextului asupra calcului acestei taxe. În acest context, învederează că există jurisprudență în materie și, deși pare că este similară, în realitate, aspectele criticate în cauzele deduse controlului de constituționalitate nu se suprapun cu și sunt diferite de cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale. În continuare, susține excepția de neconstituționalitate astfel cum este formulată în scris. În final, precizează că a fost formulată o cerere la Uniunea Europeană pentru deschiderea unei proceduri de infringement cu referire la problematica ajutorului de stat și a adaosurilor aplicate în materia supusă controlului de constituționalitate. Depune concluzii scrise. ...
Sursa oficială ↗