Decizia CCR nr. 569/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate stabilesc că persoanele care au în proprietate clădiri cu destinație nerezidențială aveau obligația de a depune până la data de 31 mai 2016 declarații fiscale însoțite de un raport de evaluare care să reflecte valoarea clădirii supuse impozitării, iar neîndeplinirea acestei obligații determina aplicarea prevederilor art. 458 alin. (4) din Codul fiscal, potrivit cărora, într-o asemenea situație, în lipsa raportului de evaluare, impozitul urma să fie stabilit prin aplicarea unei cote de impozitare majorate de la 0,2% la 2% din valoarea impozabilă calculată potrivit grilelor cuprinse la art. 457 din Codul fiscal. Într-adevăr, legiuitorul a urmărit îmbunătățirea sistemului de calcul al valorii impozabile în așa fel încât să se apropie cât mai mult de valoarea reală a imobilului, stabilind în sarcina contribuabilului obligația de a depune un raport de evaluare a clădirilor în discuție care să indice valoarea reală a imobilelor la data de 31 decembrie a anului anterior celui de referință. Însă sancționarea contribuabilului pentru nedepunerea raportului de evaluare nu poate fi considerată justă, în raport cu principiile fiscalității. Astfel, impozitarea ar trebui realizată la valoarea reală a clădirii, întrucât aplicarea normelor criticate, prin modalitatea de calcul rezultată din cuprinsul acestora, coroborată cu normele la care fac trimitere, reprezintă o supraimpozitare, care este contrară principiului egalității în drepturi, respectiv egalității în materie fiscală, precum și așezării juste a sarcinilor fiscale. ...