Decizia CCR nr. 534/2023Punctul 8
Punctul 8
8. Or, în favoarea autoarei excepției a fost emisă în anul 2007 o dispoziție a primarului care, fiind anulată parțial și modificată printr-o sentință judecătorească rămasă definitivă în anul 2011, a fost ulterior modificată printr-o altă dispoziție a primarului, emisă în anul 2013, în sensul celor dispuse de instanța judecătorească, astfel fiind acordate autoarei excepției despăgubirile cuvenite. ANRP a contestat executarea acestei din urmă sentințe, procedură în urma căreia instanța de judecată a dispus irevocabil în anul 2016 întoarcerea executării silite și a obligat-o la restituirea sumei de bani inițial atribuite, fiind astfel declanșată împotriva sa procedura de executare silită de către organele fiscale ale statului, împotriva căreia autoarea a formulat contestație la executare, cauza aflându-se în faza de apel la momentul invocării prezentei excepții de neconstituționalitate. Deși este moștenitoarea de drept a unor proprietăți în temeiul unor acte administrative care stabilesc calitatea sa de persoană îndreptățită și al unei sentințe judecătorești care stabilește cuantumul despăgubirilor, autoarea excepției susține că nu poate beneficia de prevederile actului normativ criticat deoarece nu posedă un act administrativ în sensul art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din acesta și există un blocaj în procedura ANRP de emitere a titlurilor de plată (realitate recunoscută în chiar nota de fundamentare a ordonanței de urgență în discuție), fiind astfel încălcate art. 44 și 46 din Constituție, cu referire la garantarea dreptului de proprietate și a dreptului la moștenire. ...
Sursa oficială ↗