Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 40

40. Cu privire la soluțiile propuse la art. XVIII din legea criticată, se susține că lipsa unei motivări în expunerea de motive a legii cu privire la desființarea funcțiilor publice de șef birou duce la neconstituționalitatea textului de lege, dat fiind că devin incidente considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010. Cu privire la art. XVIII alin. (2) din legea criticată, se susține că acesta a fost redactat fără a se ține cont de exigențele prevăzute de Legea nr. 24/2000, fiind necesară împărțirea acestuia în mai multe alineate, astfel încât fiecare ipoteză avută în vedere să fie redată clar și predictibil. Se apreciază că prima teză a alin. (2) al art. XVIII din legea criticată este neclară și imprevizibilă, dat fiind faptul că nu se poate deduce cu exactitate care este intenția de reglementare. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în ipoteza reducerii postului ocupat de un funcționar public, ca urmare a reorganizării activității autorității sau instituției publice, acesta este eliberat din funcție, iar, în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, angajatorul are obligația să le pună la dispoziția funcționarilor publici. Sunt considerate funcții publice corespunzătoare: funcțiile publice de același nivel, identificat prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional, respectiv funcțiile publice de nivel inferior, în cazul în care în cadrul autorității sau instituției publice nu există funcțiile publice de același nivel. Se reține că acestea sunt „drepturile legale“ de care beneficiază o persoană aflată în ipoteza descrisă de norma în discuție. Prin urmare, se apreciază că utilizarea termenului „inclusiv“ din cuprinsul normei criticate este incorectă, având în vedere că posibilitatea ocupării unei funcții publice de conducere ierarhic superioare sau a unei funcții publice de execuție vacante „corespunzătoare“, „de comun acord cu conducerea (...)“ este una specială, reglementată de legea criticată, și nu se regăsește printre „drepturile legale“ existente în legislația în vigoare în prezent. În plus, se apreciază că norma este vagă și imprevizibilă și lasă practic la latitudinea subiectivă a angajatorului posibilitatea pentru funcționarul public de a ocupa una dintre cele două funcții, aspect care nu este compatibil cu art. 41 alin. (1) și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. De asemenea, se susține că sintagma „în condițiile legii“ presupune inclusiv că funcția publică de conducere respectivă se poate ocupa de persoana eliberată din funcția de șef birou, dacă îndeplinește condițiile din Codul administrativ, prin concurs sau examen, or această posibilitate există oricum, indiferent că aceasta este sau nu prevăzută în proiectul de lege criticat. Totodată, se susține că din teza a doua a alin. (2) al art. XVIII din legea criticată nu rezultă ce se are în vedere prin sintagma „funcție publică corespunzătoare“, iar expresia „de regulă“ face ca norma să fie neclară și impredictibilă. În ceea ce privește teza finală a alin. (2) al art. XVIII din legea criticată, se susține că, dincolo de faptul că este formulată într-o manieră ambiguă, nu rezultă cine și în funcție de ce criterii decide că funcția respectivă poate fi transformată într-o funcție publică de conducere superioară, în măsura în care s-ar respecta condiția referitoare la încadrarea în normativul de personal și în procentul de funcții de conducere. ...