Decizia CCR nr. 509/2023Punctul 18

18. Guvernul apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens, amintește că, în temeiul art. 126 alin. (2) și al art. 129 din Constituție, legiuitorul are un mandat constituțional de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Invocă cele reținute cu privire la accesul liber la justiție prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. Arată că, în temeiul mandatului constituțional, legiuitorul, în noul Cod de procedură civilă, a exceptat de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile date de instanțele de apel în unele materii expres prevăzute de lege. Rațiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al decongestionării instanței supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Este și cazul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care a exclus de la calea de atac a recursului [suplimentar față de dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă] hotărârile pronunțate, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2015, asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de peste 500.000 lei și până la 1.000.000 lei inclusiv. Termenul prevăzut de acest text de lege a fost prorogat succesiv. Guvernul amintește că în acest context a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. Arată, totodată, că dreptul de acces la justiție, ca drept fundamental convențional și constituțional, nu conferă tuturor și sine modo și dreptul de acces la toate gradele de jurisdicție, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Susține că soluția legislativă criticată trebuie analizată în contextul regândirii regimului căilor de atac, care a dus la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește sistemul căilor de atac și rolul recursului. Invocă argumente din doctrină, jurisprudența Curții Constituționale prin Decizia nr. 226 din 18 mai 2004, Decizia nr. 366 din 5 iulie 2005, Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 și Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008. ...