Decizia CCR nr. 480/2023Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât s-a legiferat cu privire la competențele și procedura de judecată în materia insolvenței pe calea delegării legislative, deși, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată aparține legiuitorului, reprezentat de Parlament, iar modificările operate nu sunt clare în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze litigiile ce au ca obiect acțiuni ce decurg din executarea silită a creanțelor bugetare curente rezultate în procedura insolvenței. Acesta, deoarece, în privința contestațiilor la executare, anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Decizia nr. 18 din 3 iunie 2019) a stabilit că, indiferent dacă procedurile de executare sunt instrumentate de executorul judecătoresc sau de autoritatea fiscală, soluționarea litigiilor revine instanțelor de drept comun în materie, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. ...
Sursa oficială ↗