Decizia CCR nr. 475/2023Punctul 17

17. De asemenea, interpretarea, respectiv aplicarea legii acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Or, în speța de față este vorba despre aplicarea prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu Codul de procedură civilă și cu legislația în materia contenciosului administrativ, iar, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, revine acestora competența de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speței în funcție de contextul legislativ și de probatoriul administrat. Astfel, potrivit art. 281 din Codul de procedură fiscală, cu denumirea marginală Comunicarea deciziei și calea de atac, decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat, iar deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, având în vedere raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative. Potrivit art. 3 din Codul de procedură fiscală, acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor fiscale și bugetare, iar unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori, ca urmare a faptului că acest Cod de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepția cazului când prin lege se prevede altfel. ...