Decizia CCR nr. 454/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care reglementează instituția renunțării la aplicarea pedepsei, nu asigură efectele juridice ale prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969, încălcând principiul ultimo ratio în materie penală, întrucât, pentru a fi justificată aplicarea unei sancțiuni penale, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite de legea penală, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate sau de gravitate. Se arată că, potrivit textului criticat, incidența instituției renunțării la aplicarea pedepsei este condiționată nu doar de constatarea unei gravități reduse a faptelor săvârșite, ci și de numeroase alte cerințe suplimentare, printre care se numără și limita de cel mult 5 ani a pedepsei cu închisoarea prevăzute pentru fapta comisă. Se susține că, astfel reglementată, renunțarea la aplicarea pedepsei nu răspunde necesității de a nu fi trase la răspundere penală persoanele ale căror fapte nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. ...