Decizia CCR nr. 121/2023Punctul 5

5. Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, se susține că, în cauzele având ca obiect fond funciar, accesul la o instanță este efectiv numai dacă se solicită restituirea terenului pe același amplasament. În cazul în care terenul nu poate fi restituit pe același amplasament, măsura reconstituirii dreptului de proprietate pe alt amplasament nu se poate dispune decât dacă se face dovada că toate cererile de restituire formulate anterior cererii reclamanților au fost soluționate, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, operând astfel o temporizare a soluționării cererii până la soluționarea cererilor anterioare și fiind încălcat astfel principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil. Aceasta, deoarece termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților acoperă și perioada procedurii administrative în fața entității învestite de lege, incluzând astfel și perioada temporizată până la soluționarea tuturor cererilor anterioare, pentru a se putea determina dacă mai există teren disponibil pentru reconstituirea dreptului de proprietate și pentru reclamanți, în caz contrar aceștia având dreptul la măsura reparatorie a compensării prin puncte. În plus, reclamanții nu ar avea acces nici la măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte, având în vedere că potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, măsura reparatorie a compensării prin puncte fiind, așadar, subsidiară restituirii în natură și având în vedere că, în cazul restituirii în natură a terenurilor, aceasta presupune reconstituirea dreptului de proprietate fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013. Astfel, măsura compensării prin puncte se poate dispune numai dacă reconstituirea nu se poate face pe același amplasament și nu mai există terenuri disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, iar pentru verificarea acestui din urmă aspect trebuie fie să fi fost soluționate toate cererile de restituire anterioare cererii reclamanților, fie să se fi epuizat terenurile disponibile pentru reconstituirea pe alt amplasament. În consecință, reclamanții din prezenta cauză nu pot beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe prin pronunțarea asupra tuturor măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, întrucât art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 impune atribuirea terenurilor în ordinea de înregistrare a cererilor inițiale de restituire, fiind încălcat astfel dreptul de acces liber la instanță și la soluționarea cererii într-un termen rezonabil. ...