Decizia CCR nr. 121/2023Punctul 20
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.03.2023
- Dosarul
- 4.239/303/2018
20. În prezentul dosar, instanța care a sesizat Curtea Constituțională a arătat, în justificarea legăturii cu cauza a textului criticat, că modalitatea de aplicare la speță a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 „urmează a fi analizată pe fondul cauzei cu privire la modalitățile de restituire posibile în prezenta cauză, în cazul în care se constată că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii“ (pagina nr. 9 din încheierea de sesizare, penultimul paragraf). Așadar, pe baza probatoriului administrat în cauză (acte de proprietate, certificate de moștenitor, expertize topografice etc.), instanța urmează să verifice și să confirme, dacă este cazul, calitatea reclamanților pe care aceștia o pretind, aceea de moștenitori ai titularilor dreptului de proprietate a cărui reconstituire a fost solicitată în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și întinderea dreptului de proprietate, urmând să dispună, totodată, inclusiv cu privire la măsurile reparatorii în echivalent în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, deci inclusiv cu privire la posibilitatea acordării terenurilor pe amplasamentele propuse de entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii formulate conform Legii nr. 18/1991 (Subcomisia Sectorului 6 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor). ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.