Decizia CCR nr. 92/2023Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că sintagma „actul de natură sexuală“ cuprinsă în dispozițiile art. 219 din Codul penal este neconstituțională, deoarece este imprevizibilă și neclară, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție. Susțin că, în lipsa unei alte definiții legale, înțelesul sintagmei „act de natură sexuală“ trebuie stabilit prin raportare la celelalte infracțiuni contra integrității și libertății sexuale și, eventual, prin raportare la infracțiunile din capitolul privind infracțiunile referitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile. Prin raportare la dispozițiile art. 218 alin. (1) din Codul penal, rezultă că legiuitorul admite existența categoriei actelor de natură sexuală lato sensu, care acoperă totalitatea actelor sexuale, și categoria actelor de natură sexuală stricto sensu, care se limitează la universalitatea actelor sexuale, neincluzând și actele sexuale numite, respectiv cele prevăzute expres de legiuitor în diverse norme. Lipsa de claritate și previzibilitate este determinată și de inconsecvența legiuitorului, care, în diverse dispoziții din Codul penal, precum art. 220, 221 sau 375, se referă la actele de „penetrare vaginală sau anală“ sau la alte categorii de acte sexuale - actele de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite. Astfel, raportând dispozițiile criticate la cele ale art. 218 alin. (1) , ale art. 220 și ale art. 221 din Codul penal, autorii excepției apreciază că sintagma criticată se referă la o „universalitate de acte fără vreo limitare“. Or, nu orice act cu conotație sexuală ar putea constitui elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală, ci doar actele în legătură directă cu satisfacția sexuală, ceea ce implică organele genitale, respectiv zonele intime ale persoanelor. Apreciază că lipsa de claritate și previzibilitate a normei derivă și din raportarea textului de lege criticat la alte prevederi din Codul penal, precum art. 223 referitor la hărțuirea sexuală sau art. 213 alin. (4) referitor la definirea practicării prostituției. Astfel, textul criticat nu este de natură a organiza și dirija comportamentul destinatarilor legii penale, deoarece nu rezultă ce act poate primi conotație sexuală și în ce condiții valențele acestui act devin de natură infracțională. Dispozițiile art. 219 din Codul penal nu sunt clare și previzibile, deoarece sintagma „act de natură sexuală“ poate primi variate accepțiuni de la o persoană la alta sau, mai grav, de la un organ judiciar la altul. Se susține că obiectul juridic al infracțiunii de agresiune sexuală îl reprezintă libertatea sexuală. ...